19.6 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinSean 'Diddy' Combs dat în judecată pentru presupusă agresiune sexuală

Sean ‘Diddy’ Combs dat în judecată pentru presupusă agresiune sexuală

Sean ‘Diddy’ Combs dat în judecată pentru presupusă agresiune sexuală într-un proces deschis după expirarea prescripției, relatează BBC.

Combs a soluționat recent un proces de agresiune sexuală adus de cântăreața de R&B și fosta parteneră Casandra „Cassie” Ventura. Cei doi au ajuns la o înțelegere la scurt timp după deschiderea procesului, iar Combs a negat orice faptă reprobabilă.

Sean „Diddy” Combs, mogulul rap, se confruntă cu o acuzație de agresiune sexuală într-un proces intentat de o femeie care afirmă că a fost drogată și agresată sexual de către rapper în 1991.

Reclamanta, Joi Dickerson-Neal, susține că evenimentul a avut loc în timpul unei întâlniri cu Combs, și că acesta a insistat să îi țină companie în timp ce participa la diverse evenimente în oraș. Reprezentanții lui Combs resping vehement acuzațiile, numindu-le „inventate și necredibile”.

Dickerson-Neal susține că a fost drigată de rapper

Potrivit plângerii, Dickerson-Neal a fost drogată de rapper în timpul unei întâlniri în ianuarie 1991, rezultând în incapacitatea ei de a sta în picioare sau de a merge singură. Ea susține că a fost ulterior agresată sexual și că Sean „Diddy” Combs a filmat în secret incidentul, arătând imaginile mai multor persoane.

Dosarul indică faptul că viața reclamantei a fost puternic afectată de presupusa agresiune, cu probleme de sănătate mentală și renunțarea la colegiu în scurt timp după incident.

Acțiunea în justiție a fost inițiată cu doar câteva ore înainte de expirarea Decretului supraviețuitorilor adulți din New York, care permite victimelor presupuselor infracțiuni sexuale să acționeze în instanță chiar și după expirarea prescripției.

Reprezentanții lui Combs au catalogat acuzațiile drept „inventate” și „neverosimile. Aacestea reprezintă o încercare de obținere a unor sume de bani“.

Citește și: Reținut din nou: „Prințul Clisurii” acuzat că a racolat o fată de 14 ani cu dizabilități pentru petrecerile sale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS