17.8 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinO șoferiță din Elveția a fost călcată de trei ori de propria mașină

O șoferiță din Elveția a fost călcată de trei ori de propria mașină

O șoferiță din Elveția a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost călcată de trei ori de propria mașină, a anunțat poliţia municipală din Saint-Gall, în nord-estul Elveţiei, citată de Agerpres.

Femeia, în vârstă de 45 de ani, a coborât din mașină pentru a scoate ceva din portbagaj, însă fără a opri motorul.

Staţionat pe o stradă uşor în pantă, autovehiculul s-a pus în mişcare în marşarier. Femeia a încercat să oprească maşina, însă nu a reuşit şi a căzut, iar automobilul a trecut peste ea.

După ce autovehiculul a lovit un autoturism aflat ceva mai departe, a luat-o în sens opus, în direcţia femeii aflată pe jos, care a fost lovită a doua oară.

Maşina şi-a continuat drumul și după ce s-a lovit de trotuar a pornit din nou în marşarier, trecând a treia oară peste femeie înainte de a se opri, în cele din urmă, într-o barieră de lemn.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS