Acasă Magazin Preţul heliului a crescut de mai multe ori în acest an

Preţul heliului a crescut de mai multe ori în acest an

-

Situaţia care afectează nu doar petrecerile cu baloane, ci şi industria medicală, electronică sau organizatorii de scufundări, este faptul, că preţul heliului a crescut de mai multe ori în acest an,potrivit BBC.

De câte ori a crescut preţul anul acesta

Steve Durnford, directorul unei afaceri de familie din Londra, Balloons of London, spune că „Preţurile continuă să crească”. Magazinul, care vinde baloane pentru petreceri atât persoanelor fizice, cât şi firmelor, este o victimă a penuriei globale de heliu, care a înregistrat preţuri tot mai ridicate.

Durnford spune că preţul heliului a crescut de trei ori în acest an, între 8% şi 10% de fiecare dată.

Nu doar petrecerile suferă. Gazul este esenţial şi în medicină, electronică şi scufundări. De exemplu, este important în tomografiile cu rezonanţă magnetică (RMN). De asemenea, este important în scufundările la mare adâncime şi în cercetarea ştiinţifică, precum şi pentru producerea de cipuri pentru computere şi ecrane cu cristale lichide.

Care a fost cauza pentru creşterea preţurilor

Cauza cea mai recentă pentru aceste creşteri de preţ, a fost o licitaţie pentru heliul brut, realizată de guvernul american în august anul trecut. Rezerva naţională de heliu este principalul furnizor pentru industria aeronautică americană, şi şi-a scos la licitaţie aprovizionarea anuală către industria privată începând cu 2013. O nouă licitaţie va avea loc în 2021.

La licitaţie preţul mediu pentru heliul brut a crescut cu o rată anuală de 135%, deoarece utilizatorii industriali au vrut să îşi mărească stocurile pentru anii viitori. Influenţa licitaţiei pe piaţa mondială este mare pentru că există foarte puţini furnizori de heliu.

Pentru ce este folosit heliu

Heliul este folosit ca agent de răcire în industria spaţială, în medicină, dar şi de scufundători, care respiră sub apă un amestec format de 80% heliu şi 20% oxigen.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS