10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinUn miliardar le-a promis absolvenţilor unui colegiu că le va plăti toate datoriile

Un miliardar le-a promis absolvenţilor unui colegiu că le va plăti toate datoriile

Miliardarul Robert F. Smith a făcut, ieri, un gest incredibil, după ce i-a anunţat pe absolvenţii Colegiului Morehouse din Atlanta a anunţat că le va plăti toate împrumuturile, transmite CNN.
„În numele celor opt generaţii ale familiei mele din această ţară, vom alimenta un pic <autobuzul> vieţii voastre”, a declarat Smith în timpul discursului, aflat la Colegiul Morehouse din Atlanta, înainte să anunţe că familia sa va crea o organizaţie care să plătească datoriile studenţilor.
Anunţul investitorului a fost primit cu ropote de aplauze, studenţii scandând „MVP!” („most valuable player” – cel mai preţios jucător), informează CNN.
„Sunt sigur că astfel această clasă va putea să se revanşeze”, a continuat Smith. „Mi-aş dori ca toată lumea să aibă parte de aceeaşi oportunitate”, a adăugat acesta.
Suma totală pe care o va acoperi investitorul pentru cei 396 de studenţi va ajunge la 40 de milioane de dolari, a spus preşedintele Colegiului Morehouse, David A. Thomas. De asemenea, preşedintele a declarat că gestul lui Smith este „un dar pentru libertatea” studenţilor.
„Atunci când ai datorii, alegerile pe care le ai în viaţă sunt limitate”, a spus Thomas. „Smith le-a oferit studenţilor libertatea de a-şi urma visurile şi pasiunile”, a adăugat preşedintele.
Studenţii au fost şocaţi atunci când Smith a făcut anunţul, au declarat unii dintre absolvenţii prezenţi la ceremonie, pentru CNN.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS