8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinScarlett Johansson şi Colin Jost s-au logodit

Scarlett Johansson şi Colin Jost s-au logodit

Actriţa americană Scarlett Johansson şi actorul şi scenaristul american Colin Jost s-au logodit, după o relaţie de doi ani, dar nu au stabilit data nunţii, potrivit etonline.com.
Johansson,de 34 de ani, a mai fost căsătorită de două ori, cu actorul canadian Ryan Reynolds, în perioada 2008 – 2011, şi cu jurnalistul francez Romain Dauriac, în perioada 2014 – 2017, cu care are şi o fetiţă, Rose, în vârstă de 5 ani.
Colin Jost, în vârstă de 36 de ani, a lucrat ca scenarist pentru emisiunea de televiziune „Saturday Night Live”, de pe postul NBC, din 2005, şi a fost prezentator al show-ului TV „Weekend Update” din 2014.
Scarlett Johansson s-a remarcat în industria cinematografică la 14 ani, când a jucat alături de Robert Redford în filmul „The Horse Whisperer/Îmblânzitorul de cai”. Ea a devenit celebră în 2003, când a apărut în pelicula „Lost in Translation/Rătăciţi printre cuvinte”, regizată de Sofia Coppola, care i-a adus un premiu BAFTA pentru cea mai bună actriţă în rol principal.
Cel mai recent film al actriţei este „Avengers: Endgame/Răzbunătorii: Sfârşitul jocului”, care a avut premiera în aprilie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS