10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSemnificaţiile deniilor din Săptămâna Mare

Semnificaţiile deniilor din Săptămâna Mare

Din Duminica Floriilor și până în sâmbăta dinaintea Paştelui, credincioşii traversează Săptămâna Mare (sau Săptămâna Patimilor), perioadă de post, rugăciune și tristețe, rememorând chinurile Mântuitorului Iisus Hristos.
În Săptămâna Patimilor, până vineri, bisericile ortodoxe oficiază sfintele slujbe de Denii. Cuvântul „denie” vine de la slavonescul „vdenie” şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. Credinţele populare spun că în Săptămâna Mare nu se lucrează, iar cine îşi dă ultima suflare în aceste zile va merge în iad, pentru că „Raiul este închis”.
De asemenea, se spune că persoane care mor în săptămâna de după Învinere – Săptămâna Luminată – ajung direct în rai.

Duminică seara – Denia pentru Lunea Mare
Biserica ne aduce aminte de Patriarhul Iosif care a fost vândut de fraţii săi în Egipt, un eveniment care anunță vânzarea lui Hristos de către Iuda. Tot la Denia de Luni se vorbește despre smochinul neroditor, blestemat de Iisus să se usuce, anunțând Judecata de Apoi. Omul, ca și pomul, se judecă după roadele pe care le dă în timpul vieții. La sfârșitul vremurilor, roadele (faptele ) sale îi vor stabili locul: în grădina Raiului sau aruncat în foc, ca o uscăciune nefolositoare.

Luni seara – Denia pentru Marţea Mare
În această seară se vorbește despre pilda celor zece fecioare, care aşteptau venirea Mirelui pentru Nuntă, cu candele în mâini. Dar numai cinci dintre ele au avut înţelepciunea de a lua şi ulei. Candela fără ulei „de rezervă” reprezintă grija exclusivă pentru viața pământească, neglijând viața veșnică. După modelul fecioarelor înțelepte, omul trebuie să aibă grijă în viața aceasta să-și facă „rezerve” (milostenii, fapte bune, iubire față de aproapele etc.), cu care își va ține aprinsă candela și la Jud

Marţi seara – Denia pentru Miercurea Mare
La această demie se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patimile Sale, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos. Aceasta, în contrast cu Iuda care, în Miercurea din Săptămâna Patimilor, L-a vândut pe Hristos fariseilor pentru treizeci de arginţi. Mai rău, însă, atunci când îi pare rău de trădare, orgoliul îl împiedică pe Iuda să cadă la piciorul Crucii, și să-i ceară iertare lui Iisus, asemenea tâlharului celui bun, ci preferă să-și ia zilele. Abia acesta este momentul în care Iuda este cu totul pierdut.

Miercuri seara – Denia pentru Joia Mare
Este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Împărtășaniei, rugăciunea din grădina Ghetsimani şi începutul Patimilor prin vinderea Domnului.

Joi seara – Denia pentru Vinerea Mare
Este o slujbă splendidă și amplă, în care se citesc cele 12 pasaje din Evanghelii ce povestesc întreaga derulare a evenimentelor după prinderea lui Iisus: lepădarea lui Petru, judecata Mântuitorului, răstignirea la cererea aceluiaşi popor care Îl primise triumfal şi cumplitele Sale patimi. Denia, numită și a „Celor 12 Evanghelii”, împletește relatările celor 4 evangheliști în mod minunat, prin reluarea și completarea episoadelor, ca într-un film regizat cu măiestrie: spectatorului – participant la Denie i se relevă unghiuri noi, i se oferă explicații suplimentare, și flash-back-uri lămuritoare. Tot acum are loc scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în naosul bisericii.

Vineri seara – Denia pentru Sâmbăta Mare
Cutremurătoarea slujbă a Prohodului Domnului. Retrăim îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorârea la Iad cu sufletul, pentru a ridica din stricăciune şi Moarte pe Adam şi Eva dimpreună cu toţi cei adormiți de-a lungul veacurilor.

Sâmbată seara – Slujba Învierii Domnului reprezintă încununarea celor șase Denii din Săptămâna Patimilor Omul este restaurat, este repus pe tronul Vieţii, pentru care dintru început a fost creat.

În Săptămâna Mare se postește aspru. Luni, marți și miercuri se mănâncă o singură dată pe zi, seara, pâine și apă. Joia Mare, când este pomenită Cina cea de Taină, este dezlegare la untdelemn. Vineri și sâmbătă este post negru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS