Termenul „lebădă neagră” provine dintr-o expresie latină scrisă de poetul Iuvenal, acesta spune că un om bun e la fel de rar că o lebădă neagră (rară avis în terris nigroque simillima cygno). Termenul a fost introdus în engleză, la vremea respectivă se presupunea că nu există lebede negre. Importantă metaforei e dată de analogia la fragilitatea oricărui sistem de gândire. Un set de concluzii poate fi invalidat în clipă în care oricare dintre postulatele sale fundamentale este invalidat. În acest caz, apariția unei singure lebede negre invalidează atât logică frazei (Toate lebedele sunt albe), cât și orice alte deducții bazate pe ea, potrivit descopera.org.
Evenimentele de tip „lebădă neagră” au fost prezentate de Nassim Nicholas Taleb în cartea să din 2001 „Fooled By Randomness”, o carte ce avea ce avea că subiect evenimentele financiare. Cartea să din 2007 (revizuită în 2010), „Lebădă neagră, impactul foarte puțîn probabilului”, extinde metaforă lebedei și asupra unor evenimente ce nu țîn de lumea financiară. Taleb consideră că toate evenimentele istorice importante (descoperiri științifice, evenimente istorice și realizări artistice) sunt evenimente de tip lebădă neagră – evenimente nedirijate și improbabile. Exemplele alese de el variază: apariția Internetului și a calculatorului personal, Primul Război Mondial, destrămarea URSS-ului, atacul terorist de pe 11 septembrie.
Scurt istoric
Pentru un eveniment rar, neprevizibil și cu efecte pozitive, se folosește termenul de Lebădă Albă. Termenul de Lebădă Gri se folosește în cazul evenimentelor a căror efecte ce pot fi prevăzute până la un anumit punct (spre deosebire de efectele Lebedei Negre ce sunt imposibil de prevăzut), dar a căror apariție este improbabilă.
Spre deosebire de problemele filozofice de tip „lebădă neagră”, această teorie se referă la evenimentele neașteptate ce au consecințe și impact major, și care au un rol dominant în istorie. Aceste evenimente extreme, atunci când sunt privite colectiv, au roluri mult mai importante decât evenimentele normale.
– prejudecăților psihologice, individuale și colective, ce ne fac să devenim ignoranți față de incertitudine și de rolul masiv al evenimentelor istorice rare.
– imposibilității calculării probabilității evenimentelor rare cu ajutorul metodelor științifice (datorită probabilităților mici).
– rolului disproporționat al evenimentelor rare, cu impact major și greu de prezis ce depășesc limitele așteptărilor normale în istorie, știință, finanțe și tehnologie.
Teoria a fost propusă de Nassim Nicholas Taleb și servește la explicarea:
Teoria evenimentelor de tip Lebădă Neagră e o metaforă folosită pentru descrierea unui eveniment neașteptat (pentru observator), ce are un impact major, și care, după apariția să, este raționalizat retrospectiv.
Frază lui Iuvenal era o expresie comună în Londra secolului al XVI-lea, era folosită că o evidentiere a imposibilității unui lucru. Expresia londoneză e derivată din presupunerea Lumii Vechi că toate lebedele trebuie să fie albe, din moment ce toate consemnările istorice vorbesc doar de lebede albe. În acest context, noțiunea de lebădă neagră era imposibilă, sau, în cel mai bun caz, inexistentă. După ce exploratorul olandez Willem de Vlamingh a descoperit lebede negre în vestul Australiei (1697), termenul a început să fie folosit pentru a defini un lucru imposibil ce ar putea deveni posibil mai târziu. În secolul al XIX-lea, John Stuart Mill a folosit eroare de logică a lebedei negre că un nou termen de identificare a falsificării.
Identificarea unei lebede negre
În New York Times, Taleb declara:
„Ceea ce numim Lebădă Neagră e un eveniment ce are următoarele trei atribute:
Mai întâi, este o extremă, se găsește în exteriorul așteptărilor normale, deoarece nimic din trecut nu poate indică, în mod convingător, posibilitatea apariției sale. În al doilea rând, produce un „impact” extrem. Iar în al treilea rând, în ciuda statutului de eveniment extrem, natură umană ne face să producem explicățiile necesare justificării apariției sale doar după apariția să, făcând evenimentul să pară previzibil și explicabil.
Mă opresc și fac rezumatul tripletului: raritate, „impact” extrem, și previzibilitatea retrospectivă (dar nu și prospectivă). Un mic număr de Lebede Negre explică aproape complet lumea în care trăim, de la succesele ideilor și ale religiilor, la dinamică evenimentelor istorice, și până la elementele vieților noastre personale.”
După prima apariție consemnată a evenimentului, acesta este raționalizat retrospectiv, că și cum cum era de așteptat să se întâmple; în sensul că datele relevante erau disponibile, dar nu au fost luat în considerare în momentul calculării riscurilor. Același lucru este valabil și pentru percepțiile personale ale indivizilor.
Evenimentele rare și improbabile au loc mai des decât credem. Gândirea noastră este limitată și face presupuneri bazate pe ceea ce vedem, pe ceea ce știm și presupunem. Realitatea este mult mai complexă și mai imprevizibilă decât credem noi. Totodată, presupunerile relevante pentru situațiile normale sunt irelevante pentru situațiile anormale, mai ales atunci când „regulile jocului se schimbă”. Evenimentele extreme au loc și au efecte extreme deoarece sunt complet neașteptate. Nimeni nu s-a așteptat la atacul terorist din 11 septembrie, dar efectele sale au fost foarte puternice.
Lebedele lui Taleb sunt diferite de versiunile filozofice timpurii a problemei, mai ales în epistemologie, deoarece tratează un fenomen cu proprietăți statistice și empirice, numite „al patrulea cuadrant”. Problema indicată de Taleb se află în limitările epistemologice din unele domenii implicate în luarea deciziiilor. Aceste limite sunt de două feluri: filozofice (matematice) și empirice (preconcepții umane cunoscute). Limita filozofică e bazată pe scăderea cunoștințelor ce privesc evenimentele rare, deoarece acestea nu sunt vizibile în trecut și necesită o teorie extrapolată; în consecință, dacă probabilitatea evenimentului este mică, prezicerea să depinde tot mai mult de teorii. În al patrulea cuadrant, cunoașterea este nesigură, iar consecințele apariției lor sunt uriașe, necesitând o rezistență sporită.
De ce oamenii sunt surprinși sau recunosc cu greutate rarul și noul? Deoarece suntem obișnuiți să extindem cunoștințele și experiențele actuale spre evenimente și experiențe viitoare. Totodată cea mai mare parte din educația noastră, atât formală cât și de alt tip, se bazează pe cunoștințele istorice ce ne-au fost oferite „forțat” de către alții. Este adevărat că acest lucru este oarecum necesar pentru învățat, alminteri o acceptare necondiționată a oricărui eveniment ar fi inutilă. Bertrand Russell a zis: „O minte deschisă e o minte goală”. Deci nu putem fi complet deschiși, dar să fim atenți să nu fim nici complet închiși. Cel mai eficient ar fi să găsim un echilibru între cunoscut și necunoscut, și între limitele cunoștințelor și experiențelor noastre. Apariția evenimentelor neașteptate e necesară găsirii acestui echilibru. În acest fel, rarul și neasteptatul este mult mai semnificativ pentru formarea cunoștințelor noastre decât își imaginează oamenii.
Taleb consideră că propoziția „eu știu”, e, în cele mai multe cazuri, doar o iluzie, fie ea și una necesară; mintea umană tinde să creadă că știe, dar nu are întotdeauna o baza solidă pentru „eu știu”. Această noțiune datează din vremea lui Socrate. Metodă socratică e o acțiune corectivă ce ne permite să ne dăm seama dacă într-adevăr știm. În mod similar, celor care spun că avansul științific a făcut lumea extrem de cunoscută, Taleb le zice că deși știință a adăugat noi cunostine, există întotdeauna riscul de a găși improbabilul, rarul și nou. Putem fi șocați de această experiență sau putem fi deschiși față de ea. După cum spune și dictonul socratic „știu că nu știu nimic”.
Depășirea evenimentelor de tip Lebădă Neagră
Taleb nu încearcă să prevadă Lebedele, ci dorește să fim mai rezistenți împotriva celor negative, și capabili să le exploatăm pe cele pozitive. Taleb afirmă că băncile și firmele financiare sunt extrem de vulnerabile la Lebedele Negre, deoarece aceste firme se expun unor pierderi ce depășesc estimările lor cele mai negative. Taleb este foarte critic la folosirea modelului distribuției normale (Gauss) ce servește drept baza pentru calcularea riscului.
În cea de a două ediție a cărții „Lebăda neagră. Impactul foarte puţîn probabilului”, Taleb enumeră „Cele 10 principii ale unei societăți rezistente la Lebădă Neagră”. Taleb consideră că genul de impact pe care îl are o Lebădă Neagră depinde foarte mult de observator. De exemplu, o Lebădă Neagră pentru un curcan, nu este o Lebădă Neagră pentru măcelar; prin urmare obiectivul este „evita să fii curcanul” prin identificarea zonelor vulnerabile, astfel „transformăm Lebădă Neagră într-o Lebădă Albă”.
Lebăda neagră. Impactul foarte puţîn probabilului
Prima ediție a a apărut în 2007 și a fost un succes comercial. A stat 36 de săptămâni în topul celor mai vândute cărți. Cea de a două ediție a apărut în 2010. Cartea s-a vândut în aproape 3 milioane de copii. Ediția a două este publicată în România de către Editura Curtea Veche. Cartea poate fi comandată de
Subiectul cărții este impactul extrem al evenimentelor rare și neprevizibile și tendința umană de a găși explicații simple și retrospective a acestor evenimente. Cartea acoperă mai multe domenii (cunostine, estetică, modalități de a trăi) și folosește elemente de ficțiune pentru demonstrarea argumentelor sale. Autorul cărții tratează incertitudinea și aleatoriul că o singură idee. Organizarea cărții urmează o logică simplă ce trece de la domeniul literar la domenii științifice și matematice. Prima parte și începutul părții a două prezintă anumite aspecte psihologice individuale și colective. În cea de a a două jumătate a părții a două și în partea a treia, autorul se adresează comunității științifice și de afaceri. Cea de a patra parte conține sfaturi despre cum să abordăm o lume nesigură și să ne bucurăm totuși de viață.
Taleb recunoaște existența unei contradicții în carte. El folosește o metaforă exactă, Lebădă Neagră, pentru a milita împotriva „necunoscutului, abstractului și incertitudinii imprecise – corbi albi, elefanți roz sau cetățenii ce se evaporă ai planetei Tău Ceți”.
„Există o contradicție; această carte e o poveste, iar eu prefer să folosesc povești și viniete pentru a demonstra naivitatea și preferință noastră pentru simplificare periculoasă a narativelor… Ai nevoie de o poveste pentru a înlocui o poveste. Metaforele și poveștile sunt mult mai puternice (din păcate) decât ideile; totodată ele sunt mult mai distractive și mai ușor de reținut.”
