Obezitatea este o afecţiune cronică, determinată de excesul de ţesut adipos total al organismului şi apare atunci când indicele de masă corporală (IMC) depăşeşte 30kgm2.
Indicele de masă corporală reprezintă raportul dintre greutatea şi înălţimea organismului la pătrat şi este cea mai utilizată formulă în aprecierea stării de nutriţie a organismului. O valoare a IMC între 20-25 kgm este considerată normală, iar excesul ponderal este la o valoare între 27-30 kgm.
Ţesutul adipos este distribuit la nivelul organismului în funcţie de sex, vârstă, gradul activităţii fizice, ingestia unor medicamente și creşte odată cu înaintarea în vârstă atât la bărbaţi, cât şi la femei.
Obezitatea poate fi determinată genetic, iar factorii de mediu asociaţi (afecţiuni hipotalamice, boli endocrine, ovare polichistice, medicamente) contribuie la patogeneza obezităţii.
Factori care determină câştigul ponderal
Există trei factori care determină câştigul ponderal, şi anume: rata metabolică scăzută (numărul de calorii de care organismul are nevoie în repaus este scăzut); coeficientul respirator mare (arată oxidarea carbohidraţilor şi necesitatea de a mânca pentru a înlocui carbohidraţii) şi rezistenţa la insulină (celulele organismului sunt rezistente la efectele insulinei, pancreasul producând o cantitate mai mare de insulină pentru a îndeplini funcţiile specifice).
Factorii care cresc senzaţia de foame sunt scăderea glucozei sanguine şi creşterea contracțiilor gastrice şi a disconfortului abdominal. Aceste semnale periferice sunt transmise la nivelul creierului, prin intermediul neurotransmiţătorilor, iar creierul reglează aportul de hrană.
Neurotransmiţătorii sunt modulatori specifici ai ingestiei de lipide, carbohidraţi şi proteine, astfel că o creştere sau o scădere a aportului de lipide, carbohidraţi sau proteine poate apărea că răspuns la acţiunea acestor neurotransmiţători.
În reglarea aportului de alimente intervin:
– factorii olfactivi şi gustativi (aceştia pot creşte aportul atunci când alimentele sunt apetisante);
– distensia gastrointestinală;
– eliberarea de hormoni gastrointestinali (colecistokinina şi peptidul eliberator de gastrină);
– activarea componentelor termogenezei ale sistemului nervos simpatic.
Aceşti patru factori acţionează simultan după ingestia de alimente pentru a induce senzaţia de saţietate, până când scade din nou glicemia şi apar contracţiile gastrice, determinând din nou creşterea interesului pentru hrană.
Afecţiuni determinate de obezitate
Obezitatea creşte riscul de apariţie a anumitor afecţiuni. Astfel, la nivelul sistemului cardiovascular, obezitatea poate reprezenta un factor de risc pentru ateroscleroză, ca urmare a dislipidemiei existente (colesterol şi trigliceride crescute); hipertensiune arterială, explicată prin faptul că rezistenţa la insulină creşte reabsorbţia de sodiu la nivelul tubului renal şi creşte controlul nervos simpatic care determină vasoconstricţie arterială.
Obezitatea este factor de risc pentru diabetul zaharat de tip 2, această afecţiune fiind aproape inexistentă la pacienţii cu IMC sub 22kgm2.
Cancerul de sân, de endometru uterin, de prostată, de intestin gros şi rect au o incidenţă mai mare la pacienţii obezi şi acest lucru se explică prin faptul că ţesutul gras produce hormoni estrogeni, implicaţi în patogeneza acestor tipuri de cancere.
La nivelul căilor biliare (fiere), alterările nivelului de acizi biliari şi fosfolipide, (care apar prin creşterea excreţiei de colesterol, care este mărit la obezi) determină formarea de calculi.
La nivel pulmonar, obezitatea severă determină apariţia apneei (lipsa respiraţiei) în timpul somnului, ceea ce duce la hipoxie şi hipercapnie şi la afectarea funcţiei inimii.
La nivel osteoarticular, excesul de greutate determină osteoartrite, afecţiuni ale coloanei vertebrale. Obezitatea determină un debut precoce al ciclului menstrual şi o menopauză precoce.
Tratamentul obezităţii
Tratamentul obezităţii trebuie realizat sub îndrumarea unui medic specialist în boli de nutriţie şi are ca obiective modificarea comportamentului, dietă, exerciţiu fizic şi tratament medicamentos la pacienţii cu comorbidităţi.
Modificarea comportamentului constă în monitorizarea alimentaţiei (cadrul în care se ia masa, alimentaţia în sine, recompense menite să schimbe comportamentul greşit), adaptarea unei diete sărace în grăsimi şi creşterea activităţii fizice.
Dieta presupune un consum scăzut de lipide, scăderea cantităţii alimentelor ingerate, eliminarea băuturilor alcoolice şi a dulciurilor rafinate, un număr de mese frecvente şi reduse cantitativ, bogate în fibre.
Exerciţiul fizic este important atât pentru scăderea în greutate, cât şi în menţinere.
Tratamentul medicamentos se indică la un IMC peste 30kgm2 şi atunci când există şi afecţiuni cronice grave. Medicamentele au rolul de a inhiba apetitul.
Intervenţia chirurgicală la nivel gastric se recomandă la un IMC peste 35-40kgm2 şi atunci când există istoric familial de diabet şi infarct miocardic.
