14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăHoroscopHoroscopul săptămânii viitoare

Horoscopul săptămânii viitoare

Berbec
Sunteți foarte activ în această perioadă: multă, multă, foarte multă muncă, până în pragul epuizării. Partea bună e că atâta efort va fi răsplătit pe măsură, nu e deloc exclusă o avansare. Primiți nişte promisiuni legate de bani care vă vor da mari speranţe, dar ar fi bine să vă faceți şi un plan de rezervă, pentru că persoanele care vă fac aceste promisiuni nu sunt foarte credibile. Viaţa amoroasă e mai mult decât bună dacă formaţi un cuplu.

Taur
Când vă plictisiți, începeți să mâncați. Săptămâna aceasta s-ar putea sfârşi cu ceva kilograme în plus pentru dumneavoastră, pentru că veți fi deosebit de inactiv şi doar ceva cu totul şi cu totul deosebit sau presant vă va scoate din amorţeală. Nu e neapărat din cauză că nu aveți ce face, dar energia va fi scăzută şi vă veți lua o perioadă de odihnă.

Gemeni
Aveți impresia toată săptămâna că cei din jur vă ascund ceva. Comportamentul celor apropiaţi vă va contraria şi vi se va părea că orice vorbă conţine o aluzie. Ar fi bine să puneți problema direct, pentru că sunt şanse mari să descoperiți că nu ați fost chiar paranoic şi cineva ascunde, într-adevăr, ceva. O realizare profesională vă va aduce în centrul atenţiei la şcoală sau la job. Latura cea mai bună a acestei perioade e cea financiară.

Rac
Săptămâna va fi plină de schimbări şi aventuri, iar acest lucru vă place. Nişte emoţii legate de şcoală sau serviciu vă vor da un surplus de adrenalină care vă va face mai eficient. Reușiți să vă afirmați aproape fără nici un efort.  În privinţa banilor, nu veți avea prea multe surprize, dar veți fi tentat să cheltuiți fără măsură şi să faceți multe cumpărături inutile.

Leu
Faceți ce faceți şi reuşiți să vă complicați viaţa amoroasă, în special dacă sunteți singur. O problemă legată de locuinţă se va rezolva în această perioadă, dar nu fără certuri. O nemulţumire legată de bani vă va face să vă schimbați nişte planuri profesionale şi chiar să renunţați la unele vicii ori obiceiuri costisitoare.  Relațiile sentimentale merg bine, dar vă recomandăm să fiți mai atent la problemele partenerului de viață.

Fecioară
Săptămâna dumneavoastră e departe de a fi plictisitoare. Acest lucru poate însemna orice, dar e de bine. Perioada începe cu o veste bună dată de cineva de departe, posibil chiar anunţarea vizitei cuiva drag. Câteva emoţii la serviciu vă vor ridica tonusul şi vă vor face mai activ şi mai îndrăzneţ. În ceea ce priveşte banii, vă puteți aştepta la un mic ajutor de la cineva din familie.

Balanţă
E o săptămână cam neplăcută sub aspect financiar. Problema nu va fi neapărat lipsa banilor, cât faptul că veți fi nevoit să vă despărțiți repede de ei ca să vă acoperiți nişte cheltuieli urgente sau datorii. Calmați-vă, pentru că în scurt timp totul revine la normal. Veți primi, în schimb, o ofertă profesională foarte bună la sfârşitul perioadei. Un membru al familiei vă va solicita ajutorul sau sfatul într-o problemă personală.

Scorpion
Începutul săptămânii vă aduce veşti importante în privinţa carierei: o schimbare la locul de muncă sau chiar un nou job mai satisfăcător. Veți avea mai mult de lucru, dar şi motivaţia va fi mai puternică. Grijile în privinţa banilor persistă, mai ales că vor apărea mereu noi şi noi cheltuieli legate de acte. Unele datorii mai vechi nu vor putea fi acoperite conform planurilor.

Săgetător
Următoarele zile vor fi pentru dumneavoastră cam dificile în privinţa organizării bugetului. Veți face multe cheltuieli peste mână, promiteți mereu că e ultima dată, apoi cădeți pradă primei tentații care vă iese în cale. Aveți mare grijă, pentru că în viitorul apropiat veți avea nevoie de nişte economii. La mijlocul perioadei, puteți primi bani într-un mod neaşteptat.  Dragostea vă aduce şi ea surprize plăcute, mai ales dacă sunteți singur.

Capricorn
Urmează o săptămână destul de stresantă sub aspectul profesiei şi al studiilor. Dacă aveți examene de dat, sunteți vizat în mod special: cu toată organizarea impecabilă, de unele probleme tot veți avea parte! Apar nişte cheltuieli neprevăzute pe care nu le veți putea amâna, posibil legate de acte oficiale sau de o călătorie. În schimb, în dragoste chiar se poate spune că astrele vă răsfaţă.

Vărsător
Începeți săptămâna cu elan, deoarece o discuţie legată de profesie se va finaliza aşa cum vă doriți. Capacităţile dumneavoastră de negociere şi persuasiune sunt foarte ridicate în aceste zile, aşa că ar fi bine să profitați şi să puneți acum pe tapet toate problemele care trebuie analizate. Aveți mai puţin succes când vine vorba de bani: nişte promisiuni care vi s-au făcut în această privinţă nu vor fi respectate la termen.

Peşti
Începutul săptămânii se caracterizează printr-o lipsă totală de chef de muncă, stare alimentată şi de câteva tensiuni în relaţia cu superiorii. Conform naturii dumneavoastră închise, veți afişa o atitudine pasivă şi nu veți avea chef de discuţii aprinse. Vor apărea, în schimb, perspective plăcute în privinţa banilor, prin găsirea posibilităţii unui venit suplimentar pe termen lung.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS