Când şi când, din marea mulţime a alimentelor cunoscute de om, câte unul se ridică deodată, câştigând popularitate şi stima oamenilor şi devenind, în scurt timp, graţie vitezei cu care circulă azi informaţia, un aliment-vedetă, conform www.descopera.ro. Se găseşte cineva care să-i lipească eticheta de „superaliment“ şi, astfel, fructele, legumele ori grăunţele cu pricina umplu paginile revistelor, iar comercianţii cu simţul afacerilor profită şi umplu şi ei rafturile magazinelor cu alimentele respective.
Afinele, fructele goji, uleiul de măsline, rodiile şi fructele açaí au fost, în diferite perioade, promovate ca fiind extrem de benefice pentru sănătate, înzestrate cu însuşiri excepţionale, în stare să încetinească îmbătrânirea, să detoxifice organismul şi să prevină ori chiar să vindece o mie şi una de boli, uneori chiar cancerul.
În mijlocul acestui entuziasm – cu direcţie schimbătoare, dar de intensitate crescândă – pentru unul sau altul dintre aceste superalimente, opinia exprimată recent de British Dietetic Association (BDA) vine ca un duş rece: termenul de „superaliment“, spun experţii grupului, nu este decât o păcăleală de marketing.
Nimeni nu contestă că alegerea alimentelor pe care le consumăm are un rol imens în sănătate, dar promovarea anumitor alimente drept superalimente este doar un truc comercial, care îi induce în eroare pe consumatori.
Termenul de superaliment nu are nici o acoperire legală, nu este definit legal prin norme care să asigure folosirea lui într-un cadru bine definit; cu alte cuvinte, nu există reguli care să arate ce condiţii trebuie să îndeplinească un aliment pentru a fi încadrat în categoria superalimentelor.
La pomul lăudat…
Multe dintre fructele ori sucurile exotice promovate drept „superalimente“ sunt, categoric, benefice pentru sănătate, dar nu sunt mai benefice decât fructele şi legumele obişnuite, care costă mult mai puţin, au explicat specialiştii BDA. De exemplu, o persoană ar trebui să bea 13 porţii de suc de fructe goji pentru a obţine aceeaşi cantitate de antioxidanţi precum cea dintr-un singur măr roşu. Evident, unele fructe şi legume promovate „superalimente“ pot avea anumite beneficii pentru sănătate, dar acest lucru e valabil pentru majoritatea produselor naturale, spun specialiştii BDA. Folosirea abuzivă a termenului de superaliment a început să fie o problemă, ameninţând chiar să devină o problemă de sănătate publică.
Cercetările pe „superalimente“ au fost realizate în laborator, în condiţii strict controlate, uneori pe modele animale, alteori pe culturi de celule, adesea fiind folosite extracte din aceste alimente sau anumiţi compuşi chimici izolaţi din ele. Aşadar, de multe ori, condiţiile în care au fost studiate aceste alimente şi efectele lor sunt foarte diferite de condiţiile în care aceleaşi alimente sunt consumate de oameni, în viaţa lor de zi cu zi.
Miraculoşii antioxidanţi
Printre substanţele care, în opinia savanţilor de azi, dau valoare „superalimentară“ unui fruct ori legume se numără antioxidanţii; toată lumea vorbeşte azi despre ei, cu atâta preocupare încât ajungi să te întrebi dacă nu cumva e doar o modă ştiinţifică.
Antioxidanţii sunt molecule care combat aşa-zişii radicali liberi, consideraţi dăunători organismului şi care pot proveni din surse externe (precum fumul de ţigară sau alţi poluanţi), dar se formează şi în organism, ca rezultat al proceselor metabolice normale. Acţiunea intensă a acestor radicali liberi duce la apariţia procesului numit stres oxidativ, care deteriorează celulele corpului, accelerând îmbătrânirea şi favorizând apariţia unor boli precum cancerul, diabetul şi bolile cardiace.
Astfel lămuriţi, oamenii încearcă, în mod logic, să combată radicalii liberi răi cu ajutorul antioxidanţilor buni, consumând alimente care conţin aceste substanţe binefăcătoare. Dar cât de relative sunt lucrurile în lumea alimentelor „miraculoase“ o arată un studiu din anul 2009, ce demonstra, prin teste de laborator precise, că banalele prune au un conţinut de antioxidanţi la fel de ridicat ca şi mult lăudatele afine. Fără să conteste bogăţia de antioxidanţi a afinelor, cercetătorii agenţiei de cercetări agricole AgriLife Research, din Texas, au arătat că şi alte fructe pot fi la fel de sănătoase din acest punct de vedere. Cercetările lor asupra a peste 100 de soiuri de prune, nectarine şi piersici au demonstrat că aceste fructe au o mare valoare alimentară, fiind bogate în râvniţii antioxidanţi, iar prunele nu sunt cu nimic mai prejos de afine, cu care au fost comparate în cursul testelor de laborator. Pus alături de cel cu fructele goji vs. mere, menţionat mai sus, acest exemplu arată că orice reclamă zgomotoasă făcută unui aşa-zis superaliment trebuie privită cu o doză de circumspecţie şi că e foarte probabil ca pentru orice „superaliment“ scump ori exotic să existe o alternativă la fel de sănătoasă şi mult mai accesibilă.
Antioxidanţii din fructele şi legumele proclamate superalimente au efecte pe termen scurt asupra organismului uman, apoi sunt degradate şi eliminate.
În realitate, foarte multe fructe şi legume, specii de peşte, cereale integrale, sunt bune pentru noi; a respinge morcovii, ceapa şi merele de dragul a cine ştie ce bobiţe exotice înseamnă a ne lipsi de o mare varietate de alimente şi de elementele nutritive benefice conţinute în ele, precum betacaroten, fibre şi quercetină (un flavonoid care se găseşte în ceapă şi mere).
În Europa, se consumă şi aşa mai puţine fructe şi legume decât ar trebui; prin urmare, în loc să ne axăm pe câteva superalimente scumpe, din care ne permitem să consumăm prea puţin, ne-ar fi mult mai bine dacă am consuma cantităţi ceva mai mari din fructe şi legume banale, pe care nu le-a înnobilat nimeni cu titlul de super, dar care sunt cel puţin la fel de bune ca şi cele titrate.
