18.3 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024

Horoscop

Berbec
Vă veţi dori mai mult ca oricând o consolidare a relaţiei cu fiinţa iubită. Unele dintre proiectele pe care le-aţi făcut împreună de mai mult timp ar putea fi puse în practică. Sentimentele dumneavoastră sunt deosebit de puternice şi, din fericire, se bucură de reciprocitate. Mare atenţie dacă aveţi de semnat acte sau orice fel de documente oficiale, căci se pot ivi tot felul de încurcături. Dimineaţa s-ar putea să fiţi acuzat de colegi că nu sunteţi consecvent.

Taur
Relaţia cu partenerul de viaţă va fi prioritară în această perioadă. Este posibil să primiţi o ofertă de colaborare avantajoasă, dar nu este cazul să vă grăbiţi câtuşi de puţin. Pe acasă vor fi multe de făcut şi acest lucru vă va obosi. Totuşi, ar fi bine să nu mai amânaţi activităţile pe care le aveţi trecute în plan. Mare atenţie, căci în gospodărie s-ar putea deteriora câte ceva.   

Gemeni
Nevoia de comunicare cu fiinţa iubită va fi mare, dar nu veţi reuşi întotdeauna să ajungeţi la o concluzie comună. La slujbă puteţi avea unele realizări, cu condiţia să nu vă lăsaţi condus de primul impuls. Relaţia cu superiorii ierarhici va fi deosebit de tensionată. Sunt posibile unele succese legate de bani. Este o perioadă în care ar trebui să evitaţi confruntările cu orice autoritate. Este posibil să aveţi discuţii cu partenerul de viaţă.

Rac
Veţi avea parte de o mulţime de probleme mărunte, care nu vă vor da timp nici măcar să respiraţi. Un colaborator vă va da o informaţie care v-ar putea aduce o mulţime de avantaje dacă veţi şti să o folosiţi. Inspiraţia vă va permite să faceţi faţă cu bine tuturor situaţiilor cu care vă veţi confrunta. În familie, veţi avea parte de discuţii obositoare, şi ar fi bine să vă păstraţi calmul.

Leu
Sunteţi inspirat şi acest lucru vă ajută în rezolvarea a tot felul de activităţi. Dacă va fi nevoie să plecaţi într-o delegaţie, nu este cazul să vă arătaţi nemulţumirea. Chiar dacă situaţia nu vă convine, ar fi de dorit să nu faceţi nici un fel de comentarii. Activităţile intelectuale vă vor da ocazia să vă puneţi în valoare calităţile, dar n-ar fi rău să vă treceţi în program şi o activitate recreativă. După-amiază primiţi o importantă sumă de bani.

Fecioară
Şansa nu vă va proteja în această zi, aşa că lucrurile nu vă ies aşa de uşor precum v-aţi aştepta. Ţineţi cont că traversaţi o perioadă în care sunt favorabile mai degrabă finalizările decât noile iniţiative. În cazul în care doriţi să faceţi o schimbare, nu luaţi decizii superficiale, ci gândiţi-vă cu seriozitate. Nu vă lăsaţi influenţat de amabilităţile unei persoane din anturajul apropiat!   

Balanţă
Vi se vor face tot felul de propuneri, dar nu este cazul să vă grăbiţi nici măcar un pic. Iniţiativele din această zi se vor bucura de succes, cu condiţia să daţi dovadă de prudenţă şi să nu aşteptaţi rezultate imediate. Sfaturile celor din familie se vor dovedi inspirate şi n-ar fi rău să ţineţi cont de acestea. Este posibil să cheltuiţi ceva bani pentru îmbunătăţirea sănătăţii. Se pare că nu reuşiţi să îndepliniţi toate sarcinile de serviciu şi nu este exclus să aveţi probleme cu şefii.

Scorpion
Va fi nevoie de multă alergătură pentru a putea rezolva tot ce aveţi în plan. Este posibil chiar să fie nevoie să cereţi sprijinul unor prieteni pentru a nu rămâne prea mult în urmă cu activităţile. Atmosfera la serviciu va fi relaxată, aşa că nu aveţi de ce vă plânge. Este posibil ca succesul de care vă bucuraţi în rândul persoanelor de sex opus să genereze manifestări de gelozie ale partenerului.

Săgetător
Aveţi multă energie, iar în această zi veţi reuşi să v-o folosiţi într-un mod care vă va avantaja. Pentru dumneavoastră, cel mai bine ar fi să vă implicaţi în activităţi sociale, care vă vor da ocazia să căpătaţi mai multă încredere în propriile capacităţi. Nu pierdeţi ocazia de a vă pune în practică proiectele mai îndrăzneţe. Găsiţi-vă ceva mai mult timp pentru fiinţa iubită. Cu puţin efort şi riscuri minime, puteţi să redresaţi bugetul familiei destul de repede.

Capricorn
Energia fizică nu va fi punctul dumneavoastră forte, aşa că ar fi de dorit să aveţi un program cât mai echilibrat în această zi. Este foarte posibil să apară neplăceri de tot felul, dar mai ales în relaţia cu pertenerul de viaţă. Prudenţa va trebui pusă pe primul plan în tot ce veţi dori să întreprindeţi. Un mic câştig vă va ajuta să încheiaţi ziua într-un mod mai optimist.  

Vărsător
Sunteţi mai dinamic şi mai vioi decât în mod obişnuit. Totuşi, discuţiile în contradictoriu vă pot crea o stare accentuată de agitaţie, de nelinişte. Interesul pentru relaţia cu persoana iubită va fi mare şi nu veţi avea parte de surprize. Sprijinul partenerului de suflet vă va fi de un real folos în ceea ce priveşte chestiunile financiare. Ar fi bine să acordaţi mai multă importanţă comunicării cu partenerul de viaţă. Vă sfătuim să fiţi mai atent cu familia.

Peşti
Nu sunteți într-o formă nemaipomenită în ceea ce priveşte starea dumneavoastră de sănătate. În cazul în care vă confruntaţi cu o suferinţă cronică, este posibil ca aceasta să revină în atenţia dumneavoastră, sau chiar să se acutizeze. La serviciu, lucrurile nu evoluează aşa cum vă doriţi şi va trebui să vă descurcaţi singur. Eforturile făcute vor fi apreciate de superiorii ierarhici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS