Imaginaţi-vă pentru o clipă că vă aflaţi în faţa persoanei care eraţi cu câţiva ani în urmă. Cum ar decurge un asemenea dialog? Chiar dacă vi se pare puţin probabil, merită să vă gândiţi pentru câteva secunde la o astfel de posibilitate, pentru că o călătorie în timp nu mai este o ipoteză atât de absurdă cum am putea crede, relatează wired.it. Călătoriile în timp sunt compatibile cu teoria relativităţii a lui Einstein. Partea dificilă constă în descoperirea metodei prin care putem porni într-o asemenea călătorie.
Richard Gott al III-lea, profesor de astrofizică la Princeton University, are o idee în acest sens: „Totul a început în 1991, când am găsit o soluţie exactă la ecuaţiile de câmp ale lui Einstein pentru două stringuri cosmice în mişcare. Am descoperit că aceasta permitea călătoriile înapoi în timp“. De altfel, încă din 1905, Albert Einstein a prezis că, dacă două ceasuri sunt puse împreună şi sincronizate, şi apoi unul este îndepărtat şi adus înapoi, atunci ceasul care a călătorit va rămâne în urma celui care a stat pe loc. Potrivit Wikipedia.com, Einstein considera aceasta ca o consecinţă naturală a relativităţii restrânse, nu un paradox cum se sugera, iar în 1911 a renunţat din nou acest rezultat sub forma: „Dacă punem o fiinţă vie într-o cutie (…) poate aranja ca fiinţa, după un zbor de durată arbitrară, să poată fi adusă în locul original într-o condiţie puţin modificată, în vreme ce organismele corespunzătoare rămase în poziţiile lor originale vor fi dat naştere de mult timp la noi generaţii. Pentru fiinţa în mişcare, durata călătoriei a fost doar o clipă, dacă mişcarea a fost făcută cu viteză apropiată de cea a luminii“.
Călătorii în trecut
Acum, se pare că relativitatea generală permite şi călătoriile în trecut. Teoria relativităţii se bazează pe faptul că timpul şi spaţiul nu sunt două entităţi distincte, ci se unesc pentru a forma a patra dimensiune: spaţiu-timp. În această dimensiune, orice corp călătoreşte cu viteză constantă, viteza luminii. Deci, tot ce trebuie să facem este să „creăm“ un „tunel“ în această a patra dimensiune, care, după cum se ştie, nu este rigidă, ci este afectată de gravitaţie. Stringurile cosmice ar putea crea „fatidicul tunel“ menit să ne catapulteze în trecut. „Corzile cosmice sunt ipotetice structuri tubulare mai subţiri decât nucleul unui atom, care conţin un vid cuantic. Nu au fost încă observate direct din Univers, dar le căutăm. În interiorul acestor structuri, se găsesc concentraţii dense de energie şi o presiune negativă. Efectul antigravitaţional care se generează ar permite deformarea spaţiu-timpului în formă de con în jurul stringurilor cosmice, oferind o scurtătură în spaţiu-timp“, a explicat astrofizicianul. Cu alte cuvinte, s-ar crea o scurtătură între două puncte, care ar putea fi parcursă mai rapid, spre deosebire de ruta standard a unei raze de lumină.
Gaura de vierme
Maşina timpului gândită de Gott nu este diferită conceptual de ideea găurilor de vierme ale lui Kip Thorne. Numele de gaură de vierme provine de la analogia cu un vierme care, în loc să se deplaseze la suprafața mărului, se deplasează în interiorul acestuia. Deci, o ia pe o scurtătură numită gaură de vierme. Găurile de vierme sunt soluții teoretice pentru ecuații ale teoriei generale a relativității, care descrie spațiul și timpul. Potrivit Wikipedia, teoria generală a relativității prezice faptul că, dacă există găuri de vierme traversabile, ele ar putea permite călătoria în timp. Aceasta ar fi realizată prin accelerarea unui capăt al găurii de vierme la o viteză foarte mare față de celălalt capăt și a-l aduce înapoi ceva mai târziu; dilatarea temporară din teoria relativității restrânse ar rezulta în faptul că acel capăt care este accelerat ar îmbătrâni mai încet decât cel staționar, așa cum e văzut el de un observator extern, similar celui din paradoxul gemenilor. Totuși, timpul curge diferit prin gaura de vierme decât în afara ei, astfel încât ceasuri sincronizate din fiecare capăt al ei vor rămâne sincronizate cu cineva care călătorește prin ea, indiferent de cum se mișcă aceste capete. Asta înseamnă că orice intră prin capătul accelerat al găurii de vierme va ieși prin cel staționar într-un moment anterior intrării sale.
Însă, o astfel de idee poate fi pusă în practică sau e doar o simplă speculaţie? „Nu este ceva ce se poate fabrica în garajul casei“, a explicat astrofizicianul. „O maşină a timpului ar necesita utilizarea a sute de milioane de mase solare. Este un proiect care ar putea fi creat doar de o civilizaţie avansată“, a mai spus acesta. Însă, în aceste condiţii, de unde atâta interes pentru o problemă pe care oricum nu o putem soluţiona? Răspunsul lui Gott este categoric. „Pentru că a înţelege cum să construim o maşină a timpului ne ajută să verificăm legile gravitației cuantice şi ne-ar putea dezvălui cum s-a născut şi cum funcţionează Universul nostru“, a spus acesta.
