10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Robot trimis spre Marte

Agenţia Spaţială americană NASA a lansat sâmbătă cea mai capabilă maşinărie construită vreodată – robotul Mars Science Laboratory (MSL), poreclit „Mars Curiosity“, care va trebui să exploreze planeta Marte şi să determine dacă poate sau a putut exista viaţă aici. Maşinăria a decolat din Florida cu ajutorul unei rachete Atlas 5 şi va călători în spaţiu timp de opt luni şi jumătate înainte de a ajunge la destinaţie. Dacă va ajunge cu bine pe Planeta Roşie, robotul va preleva probe din solul marţian şi va căuta semne care să arate dacă mediul prezent sau trecut al planetei putea fi favorabil vieţii microbiene. NASA urmează să ia legătura cu naveta spaţială după ce aceasta va fi pus capsula pe orbită şi îi va fi dat impulsul final către Marte, aceasta fiind o primă etapă pentru reuşita misiunii.
Mars Curiosity ar urma să ajungă pe Marte în dimineaţa de 6 august 2012 GMT. Potrivit estimărilor, va ajunge mai întâi într-o depresiune ecuatorială numită Craterul Gale, de unde se ridică o formaţiune muntoasă cu înălţimea de aproape 5.000 de metri, acest loc fiind ales întrucât imaginile din satelit au sugerat că au existat la un moment dat condiţii la suprafaţă care ar fi putut susţine microorganismele.
MSL, cel mai greu şi mai complicat robot trimis vreodată pe Marte, este echipat cu zece instrumente sofisticate pentru studierea rocilor, solului şi atmosferei din Craterul Gale. Având şase roţi, robotul are o platformă cu 17 camere de înaltă definiţie şi un laser care îi permite să studieze ţintele până la o distanţă de şapte metri. Alte instrumente vor analiza mediul, pentru a depista molecule de metan, un gaz legat adesea de prezenţa vieţii pe Pământ, care deja a fost depistat pe Marte. Misiunea, care a costat 2,5 miliarde de dolari, a fost prevăzută pentru doi ani pământeni (un an marţian), dar Curiosity este alimentat de un generator nuclear cu plutoniu, care, teoretic, i-ar permite funcţionarea timp de mai mult de zece ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU