Voinţa de a crede
de William James, Editura Herald
Colecţia Cogito a Editurii „Herald“ nu încetează să surprindă prin publicarea unor cărţi aparţinând unor filozofi de referinţă. După ce recent au apărut „Filosofia religiei“, de John Hick, „Religia în formare“, de A.N. Whitehead, sau „Misticism şi logică şi alte eseuri“, de Bertrand Russell, iată că avem o carte a lui William James, „Voinţa de a crede“. Pentru cei care nu știu acest lucru, William James este fratele cunoscutului romancier american, notoriul Henry James, unul dintre marii prozatori ai secolului XX. Spre deosebire de fratele său literat, William James a îmbrățişat cariera ştiinţifică, el fiind educat în medicină, biologie, fiziologie. Nu a fost ceea ce se cheamă un filozof academic, dar forţa sa intelectuală şi cognitivă vine din interesul profund pentru studiul minţii şi al vieţii. El a mers de la psihologie spre filozofie, fidel față de sufletul omenesc şi de destinul acestuia. În lucrarea sa „Principiile psihologiei“ arată că „studiul fenomenelor conştiinţei… demonstrează că aceasta este în orice moment în primul rând un factor de selecţie“. Conştiinţa este, în viziunea lui James, un tip de relaţie exterioară, şi nu denotă o substanţă sau un mod de existenţă special. Cartea de faţă adună eseuri care dezbat, foarte aplicat şi original, în orice caz polemic faţă de anumite doctrine filozofice, teme precum „Voinţa de a crede“, „Merită trăită viața?“, „Sentimentul raționalităţii“, „Există «conştiinţa»“?, „Nemurirea omului“. Toate sunt absolut incitante, prin modalitatea deschisă și lucidă în care sunt abordate, analizate, explicate. Un exemplu: în studiul „Merită trăită viața?“, James face un îndelung excurs printr-un subiect tratat de mulți autori. Exemplele sale sunt grăitoare, însă ceea ce ne interesează cu adevărat este ce susține filozoful. Acesta afirmă, la capătul unor demonstrații splendide, că „această viaţă merită să fie trăită… întrucât este ceea ce este, din punct de vedere moral; şi suntem hotărâţi să facem din acel punct de vedere, atâta timp cât avem de-a face cu ea, un succes“. Pentru James, credinţa noastră în bunătatea lumii văzute, astfel experimentate şi acceptate, se verifică singură prin sprijinirea pe credinţa noastră în lumea nevăzută. Însă, dubitativ, autorul nu uită se întrebe: „se va verifica cumva şi credinţa noastră în lumea nevăzută? Cine ştie?“. James se adresează direct eventualului cititor, printr-un îndemn care conţine acceptarea inteligentă a posibilităţior prin care omul îşi ia tot curajul pentru a înfrunta diferite situații limită: „Nu vă temeţi de viaţă. Credeţi că viața merită să fie trăită şi credinţa voastră vă va ajuta să creaţi acest fapt. «Dovada ştiinţifică» care să arate că aveţi dreptate ar putea să nu apară până la ziua judecăţii (sau o anumită stare de existenţă pe care această expresie ar putea să o simbolizeze). Dar luptătorii credincioşi ai ceasului acesta sau ființele care îl vor reprezenta atunci şi acolo ar putea să-şi îndrepte privirile către cei înfricoşaţi, care aici nu vor să meargă mai departe, cu cuvinte cum sunt cele cu care Henric al IV-lea l-a salutat pe întârziatul Crillon după câştigarea unei mari victorii: «Spânzură-te, viteazule Crillon! Am luptat la Arques şi tu acolo nu erai»“. Curajul de a trăi viaţa se măsoară după intensitatea prezenţei umane în toate actele vieţii. A nu abdica de la datorie, iată formula.
