Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române
de Mihai Zamfir, Editura Cartea Românească
Mihai Zamfir este unul dintre specialiștii redutabili ai literaturii române, profesor universitar, autor a numeroase lucrări de referință („Poemul românesc în proză“, „Proza poetică românească în secolul XIX“, „Din secolul romantic“, „Cealaltă față a prozei“ etc.), dar și specialist în literatura lusitană („Formele liricii portugheze“), nu în ultimul rând rafinat prozator. Este ambasador al României în Brazilia și un observator atent al literaturii din această țară. Articolele sale despre scriitorii portughezi și brazilieni pot fi urmărite constant în România literară. Pe urmele unor mai vechi preocupări, Mihai Zamfir a publicat recent o primă parte a unei panorame alternative a literaturii române, dedicate începuturilor literaturii moderne în țara noastră. Romantismul „pogorât la Dunăre“ este ținta acestui prim volum, dar și primul modernism românesc, în care autorul fixează tipologia figurilor literare de primă mărime care dau contur literaturii noastre. Suntem aproape sincroni cu romantismul european, sub auspiciile poeziei – adică genul prin care se întemeiază o literatură, acea „expresie a unei individualități marcate“ ce definește o operă literară în înțelesul ei profund. Mihai Zamfir ne anunță că lucrarea sa este o istorie stilistică a literaturii române, bazată pe ceea ce dă marca și valoarea ultimă a unui scriitor: stilul. Adică omul însuși. În acest sens, monografiile primilor noștri scriitori în adevăratul sens al cuvântului reprezintă o desfătare intelectuală de primă mână, concepute cum sunt fără acea graseiere academizantă care însoțește de obicei lucrări de un atare profil. Primii noștri romantici sunt „cuminți și potoliți“, învăluiți într-un pașoptism nostalgic, blând, Biedermeier (cu expresia lui Virgil Nemoianu). Abia cu Eminescu avem un High Romanticism în adevăratul sens al cuvântului, deși situația se prezenta, la nivel european, dimpotrivă. Sunt prezentate, pe rând, figuri precum Costache Conachi (părintele găsit al poeziei românești), Iancu Văcărescu, Vasile Cârlova, Ion Heliade-Rădulescu, Gheorghe Asachi, Grigore Alecsandrescu, Bolintineanu, Anton Pann, prozatori precum C. Negruzzi, A. Russo, M. Kogălniceanu, memorialiști ca Ion Ghica, Nicolae Filimon, primul romancier, Alecsandri, cel care realizează prima sinteză, dramaturgi precum I.L. Caragiale etc. Sunt, în sumă, 36 de autori, până la Dimitrie Anghel, cuprinși în intervalul de timp 1778-1914. Nu lipsesc, firește, Macedonski, rivalul lui Eminescu, nașul primului modernism, Titu Maiorescu, marele pontif, teoretician și moralist dotat cu un gust sigur al valorii, cel care și-a dat seama imediat cine sunt Eminescu sau Caragiale, adică noutatea valoroasă. Monografiile sunt splendid scrise, cu artă și precizie, atent evaluate în curgerea timpului de un cunoscător de prim ordin al literaturii române și europene.
