Vitamina A salvează copii

Autori


Suplimentele alimentare cu vitamina A ar putea salva viaţa a sute de mii de copii în fiecare an. Rezultatele unui studiu recent au sugerat că rata mortalităţii şi cazurile de îmbolnăviri raportate din unele ţări subdezvoltate şi în curs de dezvoltare ar putea fi scăzute dacă părinţii copiilor le-ar da acestora astfel de suplimente. Vitamina A este o substanţă nutritivă esenţială pentru organism, care trebuie obţinută din alimentaţie. Carenţa de vitamina A la copii creşte vulnerabilitatea acestora în faţa infecţiilor gastro-intestinale sau a rujeolei, deficienţa prezentând totodată riscul de a cauza orbirea mai târziu în viaţă. O echipă formată din cercetători din Marea Britanie şi Pakistan a analizat rezultatele a 43 de teste clinice la care au luat parte peste 200.000 de copii cu vârste cuprinse între şase luni şi cinci ani din mai multe ţări ale lumii. Micilor pacienţi li s-au administrat doze zilnice de suplimente cu vitamina A, pentru a se confirma rolul pe care îl joacă această substanţă în procesul de dezvoltare. Pentru ca marja de eroare în cazul rezultatelor să fie cât mai mică, oamenii de ştiinţă au luat în considerare toate diferenţele existente, din punct de vedere al compoziţiei şi calităţii, între diversele tipuri de suplimente alimentare. S-a constatat că administrarea de medicamentele cu vitamina A a redus rata mortalităţii în rândul copiilor cu 24 la sută în ţările subdezvoltate şi în statele în curs de dezvoltare. În plus, cercetătorii au afirmat că această substanţă poate reduce mortalitatea şi riscul de dizabilitate prin prevenirea bolilor cauzate de carenţa de vitamina A.

Autorii experimentului au mai spus că, în condiţiile în care există o „populaţie“ de 190 de milioane de copii care suferă de carenţă de vitamina A, o scădere cu 24 la sută a riscului de deces în cazul acestora ar însemna că peste 600.000 de vieţi ar putea fi salvate în fiecare an.




Comenteaza acum

Un comentariu;

  1. vitamine- naturiste said:

    n cazul copiilor, aportul de vitamine in cantitati corespunzatoare este chiar mai important decat in cazul adultilor. Copiii au nevoie de un aport echilibrat si adecvat de vitamine, in special in perioada de crestere si dezvoltarea fizica si mentala rapida.Pt mai multe detalii vizitati vitamine-naturiste.c om/24_Lion-Kids-C-Vi tamin.htm

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 29 august 2011

Actualitate

» Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a amânat dezbaterea proiectului privind revizuirea Constituţiei
» Reguli noi la ajutorul pentru căldură
» Directorul Termoficării: Este o avalanşă de cereri de debranşare
» Traian Băsescu: România nu mai poate sta mult cu 4,9 milioane de pensionari şi 4,2 milioane de salariaţi
» Camera Deputaţilor îşi reia activitatea pe 5 septembrie
» Două medalii de argint pentru România la Olimpiada Internaţională de Geografie
» România, suspendată de la tranzacționarea certificatelor de emisii de carbon
» Abos Gabriel, noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului
» Pagubele produse de uraganul Irene s-ar putea ridica la 5-7 miliarde dolari
» Traian Băsescu a aprobat cererea de prelungire a activităţii trupelor SUA în România
» Busculadă între susţinătorii şi opozanţii proiectului de la Roşia Montană
» Parlamentul eston l-a reales pe Toomas Hendrik Ilves în funcţia de preşedinte
» Firmele cu maximum doi angajaţi ar putea avea înlesniri în privinţa declaraţiilor fiscale
» Gorj: Un absolvent a ieşit de la Bacalaureat şi a sunat la 112 pentru a sesiza că un coleg copiază
» Băsescu: Proiectul de la Roşia Montana a fost blocat din cauza laşităţii politicienilor
» Fotbal – Piţurcă: Există şansa să fie convocaţi Mutu şi Tamaş dacă învingem cu Luxemburg şi Franţa
» Boc l-a demis pe vicepreşedintele ANRP arestat pentru trafic de influenţă
» Dolj: Zece elevi, eliminaţi de la Bacalaureat
» Box – Preşedintele FR Box, Rudel Obreja, nu a fost lăsat să intre în sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv

Local

» Doi morţi şi cinci răniţi, la Câmpu Mare
» Biletele de tratament, insuficiente
» Piste de biciclete pe strada Râului
» Traficanţi de haşiş, trimişi în judecată
» O ambulanţă în care se afla un pacient, implicată în accident
» A murit cuţitarul din Orodel

Dolj

» Garda de Mediu ară buzunarele agricultorilor

Gorj

» Peştera Polovragi atrage vizitatori din toată ţara

Sport

» Mutu şi Tamaş mai pot visa la naţională
» Şiman şi Niculae, doi patroni necăjiţi
» Noroc cu Mingote
» Găzarii au câştigat derbiul Olteniei
» Aluminiştii nu se regăsesc
» Barca, fără rivală în Europa
» Gorjenii, ultimii în Serbia
» Voleibalistele s-au impus la Lugoj
» Noua Energia, echipă cu potenţial
» Scurte ştirti

Bani & Afaceri

» Oltenii au accesat 65% din alocarea regională prin POR
» Firmele mici vor putea depune trimestrial declaraţia fiscală unică
» TE-RA trece la producţia de mezeluri

Magazin

» În echipă la Focus Monden, adversari la tenis
» Inna, nominalizată la patru categorii la RMA 2011
» Vitamina A salvează copii
» HOROSCOP
» Mark Wahlberg, patron de restaurant fast-food
» Dietă marca Dolly Parton
» Zoe Saldana, obsedată de lupi
» Sofia Coppola s-a căsătorit
» Triumful marilor eşecuri

Opinii

» Cine câștigă alegerile din 2012 ? Și ce va face ? (2)

Top