17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinLibidoul, mai tare decât puterea

Libidoul, mai tare decât puterea

Scandalul sexual care îl are drept protagonist pe fostul director al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, este doar un alt exemplu al modului în care politicieni de anvergură îşi distrug cariera din cauza libidoului

L-au descris ca fiind un terorist al sexului, un violator de cameriste, iar atunci când credea că a scăpat a fost arestat tocmai când se pregătea să decoleze la bordul unei aeronave Air France. Acum, fostul director al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, se pregăteşte să răspundă în faţa magistraţilor. Chiar dacă istoria abundă în exemple de tragedii ale unor bărbaţi prea vanitoşi şi infatuaţi pentru a rezista la cea mai umană dintre tentaţii şi s-au aruncat cu capul înainte spre „capcana cu miere“, sinuciderea politică şi civilă a fostului director al FMI este totuşi o pagină nouă şi inedită în enorma carte a libidoului autodistrugător al oamenilor politici.
La fel ca jucătorul de baschet  Kobe Bryant, care, drogat cu hormoni, a fost acuzat că în 2009 a agresat sexual o cameristă într-un hotel din Colorado, cu toate că banii şi celebritatea i-ar fi permis să aibă orice femeie şi-ar fi dorit, şi Strauss-Kahn a plătit preţul pe care bărbaţii drogaţi de vanitate îl plătesc sexualităţii: siguranţa de a putea avea orice femeie, oriunde, în numele imunităţii propriei puteri, un irezistibil afrodiziac pe care nimeni nu a reuşit să îl anihileze cu pastile. În acest caz, nu este vorba de apetit sexual, de dorinţe explicabile, ci pur şi simplu de putere.

Scandaluri politice

Fiecare cultură, fiecare epocă, fiecare sistem politic cunoaşte însă efectele şi consecinţele libidoului ridicat al oamenilor politici. De altfel, sexul şi puterea formează un binom care şi-a arătat în dese rânduri „dinţii“. Iar asta se întâmplă din cele mai vechi timpuri, de când Cleopatra a reuşit să îl seducă mai întâi pe Cezar, iar apoi pe Marc Antonius, pentru a continua la fel de-a lungul secolelor, când femei inteligente au reuşit să „piloteze“ sau să influenţeze politica de stat, acordurile diplomatice sau chiar starea de război. Iar lista este cu adevărat lungă. De la cazul ministrului englez John Profumo, care în 1961 a avut o relaţie de scurtă durată cu dansatoarea şi topmodelul Christine Keeler, la celebrul „Sexgate“, care i-a avut drept protagonişti pe Bill Clinton şi Monica Lewinsky şi până la cazul preşedintelui israelian Moshe Katsav. În luna martie, Katsav a fost condamnat la şapte ani de închisoare după ce a fost declarat vinovat de două violuri, un caz fără precedent în istoria statului Israel. De asemenea, trebuie menţionate cazul guvernatorului democrat al statului New York, Eliot Spitzer, care în 2008 a fost nevoit să demisioneze în urma unui scandal de prostituţie sau al senatorului Gary Hart, care în 1988 intenţiona să candideze la preşedinţie. Acesta a fost însă nevoit să demisioneze, după ce s-a aflat că are o relaţie extraconjugală cu un manechin.

Sex la Casa Albă

Puţini îşi amintesc că însuşi Barack Obama a devenit preşedinte al Statelor Unite, graţie sexului. De data aceasta, nu a fost el implicat, ci adversarul său electoral, John Edwards. Senatorul american s-a retras din cursa prezidenţială din 2008, după ce s-a aflat că a avut o relaţie cu o femeie din echipa sa de campanie, în urma căreia s-a născut o fetiţă. În acea perioadă, soţia lui Edwards era bolnavă de cancer, ea murind în decembrie 2010. „A fost greşit să neg faptul că Quinn este fata mea. Sper că într-o zi va înţelege şi mă va ierta“, a declarat Edwards, în ianuarie 2010.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII