20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinZâmbet de Hollywood

Zâmbet de Hollywood

Un zâmbet perfect, exact ca al divelor de la Hollywood, este la îndemâna oricărui muritor de rând, folosind câteva trucuri naturale extrem de simple

Doamnele care au visat dintotdeauna să aibă un zâmbet perfect ca al vedetelor din Cetatea Filmului au acum posibilitatea de a-şi vedea visul împlinit. Dacă înainte era nevoie să apelaţi la ajutorul laserului, al tratamentelor chimice stresante sau a benzilor de aplicat în timpul nopţii, cu durerile de gingii aferente, de acum înainte dorinţa de a avea un zâmbet perfect nu va mai fi aşa de dureroasă. Potrivit it.lifestyle.yahoo.com, pentru a avea o dantură îngrijită şi sănătoasă, sunt suficiente o serie de trucuri naturale. Ca de obicei, primul pas îl reprezintă prevenirea. În aceste condiţii, nu renunţaţi la igiena orală cotidiană, cu tradiţionala periuţă şi pastă de dinţi. Potrivit specialiştilor, este necesar să vă periaţi dinţii la fiecare 12 ore şi să vă schimbaţi periuţa de dinţi cât mai des. Cele vechi nu pot îndepărta placa, formându-se astfel bacteriile. De asemenea, puteţi adăuga puţină sare pe pasta dinţi înainte de periaj. Granulele fine de sare vor îndepărta şi reduce petele galbene. Iar asta nu este tot. Pentru a avea o dantură perfectă, cuvântul de ordine este… ronţăitul, de preferat fructe şi legume crocante. Morcovii, merele sau ţelina sunt doar câteva dintre „periuţele de dinţi“ naturale, care pot contribui la îndepărtarea petelor de pe dantură.

Îngrijire corectă

Al doilea pas este utilizarea corectă a aţei dentare. Gingiile iritate şi umflate conferă gurii un aspect nesănătos. Soluţia este simplă. Nu subestimaţi eventualele resturi rămase între dinţi, ci preveniţi inflamaţiile şi utilizaţi aţa dentară pentru a înlătura toate reziduurile rămase după ce aţi luat masa.
Alt secret pentru un zâmbet perfect este… brânza. Din câte se pare, consumul de brânză după ce aţi luat masa ajută la prevenirea cariilor şi reminalizează smalţul dinţilor. La fel stau lucrurile şi în cazul iaurtului şi al laptelui, care conţin minerale, printre care calciu şi fosfor.
De asemenea, pentru o dantură perfectă, este recomandată şi guma de mestecat cu xylitol, care, pe lângă faptul că prin mestecare elimină resturile de mâncare, măreşte producţia de salivă, „un detergent natural“ al gurii noastre. În plus, acest îndulcitor ajută la prevenirea formării plăcii bacteriene şi în consecinţă împiedică apariţia cariilor.
Din păcate însă, guma de mestecat conţine şi multe chimicale, care nu au efecte pozitive asupra organismului

Remedii benefice

De asemenea, pentru albirea dinţilor puteţi folosi căpşunele. Acestea au efect natural de albire şi sunt bogate în vitamina C, ele fiind un remediu „gustos“ şi sănătos împotriva îngălbenirii dinţilor. Alt remediu natural îl constituie frecarea dinţilor cu frunze de dafin, de două ori pe săptămână. De asemenea, un aliat de nădejde este şi bicarbonatul de amoniu, care nu numai că ajută la îndepărtarea petelor, ci contribuie şi la distrugerea bacteriilor care cauzează placa şi reduce nivelul acizilor care atacă smalţul dinţilor. Atenţie, însă! Specialiştii nu recomandă  folosirea pe termen lung a bicarbonatului deoarece poate fi prea abraziv şi deteriorează smalţul. De asemenea, evitaţi să folosiţi cidrul de mere şi oţetul pentru albirea dinţilor, pe care mulţi le consideră benefice în acest scop. Specialiştii consideră că pot deteriora smalţul dinţilor.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS