17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinFelicia Simion, fotografie la 16 ani

Felicia Simion, fotografie la 16 ani

Elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova, Felicia Simion este deja o fotografă „cu acte în regulă“. Fire boemă, dar şi calculată (doar e la profilul matematică-informatică), Felicia reuşeşte să cucerească prin expresivitatea fotografiilor sale.
Totul a început în urmă cu trei ani, când şi-a dorit să încerce să facă ea fotografiile, nu numai să le privească. Visul ei s-a materializat în momentul în care a intrat în posesia unui aparat foto şi de aici nu a mai fost decât un pas până la câştigarea de premii naţionale şi internaţionale. Îşi publică creaţiile pe DeviantArt şi Facebook. E uşor de găsit pe Google, ba chiar se află în primii cinci într-un clasament al Facebrands.ro. Felicia se situează pe locul 4 în Dolj, pe locul 1 aflându-se Universitatea Craiova. Cel mai mult îi place să facă portrete, în special copiilor şi bătrânilor. „Îmi plac pomeţii, vântul, dantela, zâmbetele criptice. Focalizez detalii ca să spun într-o fotografie povestea acelui om, aşa cum o văd eu“.
De curând a participat la Ediţia I a Salonului Naţional al Tineretului, eveniment organizat în Braşov de Asociaţia Artiştilor Fotografi din România. Le-a „furat“ patru medalii de aur pentru secţiunile „Umbre“, „Copilărie&Joacă“, „Nud“ şi „Experimental“, dar nu s-a mulţumit cu atât, obţinând şi două medalii de argint pentru „Portret“ şi „Apă“. La un alt concurs, de data aceasta internaţional – „Michael Maven Foto Contest“ -, a luat marele premiu, un aparat de fotografiat Canon 7D. E modestă şi se fereşte să spună lucruri ce sună  „a laudă“.
N-ar pleca din România, în ciuda faptului că adoră accentul britanic, Islanda şi Viena. În România se află însă ceva mult mai de preţ: familia ei. „Îmi iubesc prea mult părinţii şi nu aş pleca în străinătate! Consider că un alt stil de viaţă m-ar îndepărta de aceştia“.
Felicia îşi doreşte să devină din ce în ce mai bună în activitatea pe care o desfăşoară. Faptul că pune suflet în ceea ce face şi că este spontană dă farmec fotografiilor sale. „Îmi place albastrul, efectul pe care îl creează în poze. Parcă sunt în altă lume“.

Andreea Bota

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII