11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Horoscop

  Berbec    
Nu vor lipsi ocaziile de a vă vedea cu prietenii şi aţi putea pune la punct proiecte de interes comun. Veţi afla tot felul de noutăţi, iar hotărârile pe care le veţi lua vor fi spontane. Mare atenţie la ce discutaţi cu cei din jur, căci o neglijenţă verbală v-ar putea pune într-o situaţie destul de delicată. Dacă veţi ieşi la cumpărături, ar fi bine să nu exageraţi cu cheltuielile.

  Taur
Deşi vă concentraţi puţin mai greu, ideile nu vă lipsesc. Intenţionaţi să vă îmbunătăţiţi imaginea publică şi bine faceţi, căci evenimentele vă vor aduce în centrul atenţiei grupului, în care vă petreceţi timpul liber. Câte ceva trebuie făcut şi prin gospodărie. În relaţia cu părinţii, lucrurile evoluează bine. Dacă doriţi să puneţi la punct chestiuni de interes comun, ziua aceasta v-ar putea aduce realizări.

  Gemeni
Sunteţi într-o formă excelentă, iar eficienţa de care daţi dovadă vă aduce aprecierea celor din anturajul apropiat. Chiar dacă nu duceţi lipsă de energie, nu v-ar strica un moment de respiro, pe care vi l-aţi putea permite. Veţi revedea un vechi prieten, într-o conjunctură neaşteptată; s-ar putea să aibă nevoie de sprijinul dumneavoastră, aşa că fiţi pe fază.

  Rac
Aveţi multe de făcut în gospodărie, dar vă tentează să lăsaţi lucrurile aşa cum sunt şi să ieşiţi câteva ore la o activitate relaxantă. Activităţile fizice vă vor face mare plăcere, deoarece vă vor ajuta să depăşiţi cu mai multă uşurinţă stresul din ultimul timp. Aţi putea practica un sport sau pur şi simplu aţi putea schimba câteva idei cu prietenii pe care nu i-aţi văzut de ceva vreme.
 
  Leu
Comunicarea cu cei din jur nu va fi prea bună. Mare atenţie în cazul în care doriţi să vă puneţi semnătura pe un document oficial. Îngrijiţi-vă sănătatea, deoarece este posibil ca o suferinţă mai veche să vă dea serios de furcă. Un interes major veţi manifesta şi pentru relaţia cu partenerul de suflet, pe care v-aţi putea-o consolida în această perioadă.

  Fecioară
Aveţi chef de distracţii, pe care nu vă va fi greu să le găsiţi. Căutaţi câţiva prieteni, pentru a pune la punct un program atractiv pentru timpul liber. Veţi face o nouă cunoştinţă, care va fi chiar pe placul dumneavoastră; nu se ştie însă cât o să vă ţină. Pentru ceea ce veţi dori să realizaţi este nevoie de multă alergătură.

  Balanţă
Împreună cu prietenii aţi putea pune la cale o distracţie sau o activitate la care să participe mai multă lume. Nu este cazul să fiţi stresat; lucrurile vor ieşi aşa cum vă doriţi. De energie nu duceţi lipsă, aşa că nu este o problemă dacă aveţi de gând să vă implicaţi într-o activitate mai deosebită pe acasă. În plus, veţi beneficia de sprijinul rudelor.

 Scorpion
Energia dumneavoastră este la limita inferioară, aşa că nu vă apucaţi de nimic din ceea ce v-ar putea suprasolicita. Încercaţi să o luaţi mai încet şi veţi avea mai multe satisfacţii. Aţi putea primi un ajutor substanţial de la colegi. O cunoştinţă mai veche vă va da un semn de viaţă, ceea ce va fi o surpriză pentru dumneavoastră.

 Săgetător
Aţi putea avea o realizare mai deosebită în plan sentimental; fiţi atent căci beneficiaţi de o şansă care nu se ştie când va mai apărea. De la o rudă veţi primi nişte bani cărora le veţi găsi repede o utilizare. În sfârşit, vă veţi face şi dumneavoastră o plăcere. De activităţile gospodăreşti nu prea aveţi şanse să scăpaţi, oricât de mult v-aţi dori. Eficienţa de care daţi dovadă vă va permite să le finalizaţi cu rapiditate.

  Capricorn
Vi se va face o propunere de călătorie pe care sunteţi tentat să o acceptaţi, în ciuda faptului că nu va fi un proiect lesne de pus în practică. Până la urmă, se va găsi o soluţie, care să mulţumească pe toată lumea. Din punct de vedere sentimental, situaţia vă favorizează. Sunt şanse mari să vă îmbunătăţiţi relaţia cu fiinţa iubită sau chiar să luaţi o decizie importantă în ceea ce priveşte relaţia de cuplu.

  Vărsător
În anturajul dumneavoastră apropiat se va dezbate un proiect care v-ar putea interesa mai mult decât vă imaginaţi. Aveţi în plan diverse activităţi recreative, care vă vor da posibilitatea să vă relaxaţi. Nu grăbiţi mersul evenimentelor, dacă doriţi ca succesul să fie stabil. Mintea elaborează planuri excelente, ce abia aşteaptă să fie puse în practică.

  Peşti
Se anunţă succese în comunicarea cu cei din jur. O abordare sinceră a unei prietenii este lucrul cel mai indicat, mai ales că vi se potriveşte. Sensibilitatea de care daţi dovadă în această perioadă va face o bună impresie persoanelor de sex opus. Dacă veţi avea de luat o decizie, cu siguranţă rezultatul vă va satisface.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS