9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinAutismul va putea fi diagnosticat în 15 minute

Autismul va putea fi diagnosticat în 15 minute

O scanare a creierului, care nu durează mai mult de un sfert de oră, ar putea fi suficientă pentru o diagnosticare a autismului mult mai precisă decât în prezent. Potrivit cotidianului italian La Stampa, până acum, această metodă, testată deja pe adulţi, a avut o precizie de diagnosticare de 90 la sută. În opinia specialiştilor, care urmează să experimenteze metoda şi la copii, rezultatele ar putea fi similare şi în cazul acestora. Dacă bănuielile lor se vor confirma, scanarea cerebrală ar putea reprezenta un instrument eficient pentru diagnosticul autismului, mult mai rapid, mai obiectiv şi mai de încredere decât metodele utilizate în prezent. Noua metodă a scanării, realizată de specialiştii de la Institutul de Psihiatrie din cadrul Colegiului Regal din Londra, Marea Britanie, urmăreşte detectarea unor modificări specifice la nivelul substanţei cenuşii din creier. Ulterior, cu ajutorul aparatelor RMN sunt evaluate forma şi structura ariilor cerebrale asociate cu limbajul şi comportamentul social. În opinia oamenilor de ştiinţă, noua metodă ar putea fi folosită peste câţiva ani. Cauzele autismului nu sunt încă înţelese complet, dar se crede că tulburările sunt cauzate de erori genetice, de interacţiuni între gene sau de mutaţii rare cu efecte majore. În unele cazuri rare, autismul este asociat cu agenţi teratogeni. Teorii conform cărora autismul ar avea vreo legătură cu vaccinările nu au fost dovedite ştiinţific. Autismul se observă deja de la o vârstă fragedă, cu excepţia sindromului Asperger, care poate de obicei să fie diagnosticat când copilul merge la şcoală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS