17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Asia bate Europa la averi

Potrivit unui studiu dat publicităţii în această săptămână, Asia a depăşit pentru prima dată Europa în ceea ce priveşte un clasament al celor mai bogaţi oameni. Sondajul a relevat faptul că bogaţii în devenire din ţările cu economie emergentă au ştiut foarte bine să profite de fluctuaţiile pieţelor pentru a face averi. Societăţile Merrill Lynch Global Wealth Management şi Capgemini sunt „responsabile“ pentru realizarea acestui studiu, care arată, printre altele, că îmbogăţirea asiaticilor se bazează în special pe active şi acţiuni. Potrivit experţilor din domeniul financiar, creşterea înregistrată în Asia se explică prin sporirea averilor raportate de cetăţenii din China şi de cei din India. În ciuda recesiunii mondiale, numărul persoanelor care deţin mai mult de un milion de dolari (în active) a depăşit cifra record de zece milioane, iar concentraţia cea mai mare de milionari se înregistrează în Statele Unite, în Japonia şi în Germania. Dintre aceştia, trei milioane s-au stabilit în zona Asia-Pacific, făcând astfel ca numărul milionarilor în dolari din această zonă să îl ajungă din urmă pe cel al omologilor europeni. Din 2009 până în prezent, averile asiaticilor au crescut cu 30,9%, ajungând să totalizeze 9.700 de miliarde de dolari, o sumă ce depăşeşte „la mustaţă“ cele 9,5 miliarde de dolari raportate de bogaţii Europei. Potrivit studiului, valoarea activelor a crescut mai repede în Asia decât în Europa, graţie importantei creşteri economice înregistrate în această zonă. Rezultatele statistice au mai arătat şi faptul că Hong Kong-ul şi India au înregistrat cea mai mare creştere din zona Asia-Pacific, după ce, în 2008, populaţia de milionari de aici scăzuse în mod dramatic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS