17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Horoscop

  Berbec    
Nu mai aveţi răbdare şi doriţi să săriţi peste unele etape, dar pentru asta veţi avea nevoie de ajutorul cuiva apropiat. Deşi simţiţi nevoia unei pauze, rangul vă impune să faceţi tot ce puteţi pentru a lumina calea altora. Aveţi şanse financiare importante. Puteţi cere o mărire de salariu sau chiar acceptaţi un nou loc de muncă. Vă petreceţi timpul înconjurat de lume, pentru că simţiţi nevoia să comunicaţi şi să vă împărtăşiţi preocupările cu ceilalţi.

  Taur
Vă aşteaptă câteva schimbări radicale pentru care va trebui să vă pregătiţi pentru a nu fi luaţi prin surprindere! Vă va trebui diplomaţie ca să-i aduceţi la „matca“ lor. Acasă este un mediu destul de conflictual. Din fericire, prietenii sau părinţii vă ajută să rezolvaţi această situaţie. La locul de muncă este indicat să fiţi răbdător şi obiectiv. Lucraţi cu spor la ceea ce aveţi de făcut, iar în timpul liber vă puteţi ocupa de unele activităţi de binefacere.

  Gemeni
Vreţi să terminaţi ce aveţi de făcut cât mai repede cu putinţă şi să ajungeţi la final fără a lăsa impresia că vă chinuiţi prea mult. Deşi unele persoane se cred mai deştepte decât dumneavoastră, astăzi vor recunoaşte că aveţi dreptate. Întâlniţi lume nouă şi vă lărgiţi cercul de prieteni. Vă căutaţi rudele pe care nu le-aţi mai văzut de multă vreme şi faceţi o vizită în locurile copilăriei. Este indicat să aveţi mare grijă de bani, deoarece există riscul unor pierderi financiare.

  Rac
Vorbele vor lămuri situaţia însă banii o vor rezolva. La serviciu, lucraţi singur întrucât nu sunteţi pe aceeaşi lungime de undă cu restul lumii. Totul este foarte epuizant, dar vă veţi reveni fără ajutorul medicului. Sunteţi motivat pentru a reuşi în domeniul pe care vi l-aţi ales. Nu trebuie să căutaţi o glorie efemeră, folosiţi-vă de puterea de muncă pentru a nu vă risipi energia în diverse direcţii. O întâlnire importantă pluteşte în aer, este foarte posibil să fie vorba despre persoana pe care v-o doriţi.
 
  Leu
Trebuie să luaţi o decizie financiară, dar ar fi indicat să o lăsaţi pentru mâine! Sunteţi puţin cam iritat şi cu nervii întinşi la maximum. Chiar dacă unele decizii se iau fără să fiţi consultat, merită să vă puneţi în joc sănătatea? Chestiuni legate de moştenire pot să provoace unele fricţiuni în sânul familiei, pentru că unele rude se simt deposedate de bunuri. Trebuie să rezolvaţi imediat această problemă. Un sprijin financiar care vi s-a promis ar putea fi retras. Păstraţi-vă sângele rece, veţi găsi o nouă soluţie.

  Fecioară
Veţi reuşi să puneţi ceva deoparte şi veţi simţi că eforturile făcute în ultima perioadă nu au fost zadarnice. Cu colegii sunteţi mult mai îngăduitor ca de obicei, faţă de şefi sunteţi mai ascultător. Acceptaţi invitaţiile care vă sunt făcute, veţi vedea că puteţi avea unele avantaje. În plus, trebuie să vă abţineţi să-i provocaţi pe cei din jur. Astăzi aveţi ocazia să concretizaţi unele proiecte la care lucraţi. Culegeţi roadele muncii şi aveţi suficiente suporturi încât să vă lansaţi într-o activitate de lungă durată.

  Balanţă
Jocurile în care aveţi tendinţa de a intra nu sunt specialitatea dumneavoastră şi ar fi mai bine dacă aţi rămâne pe dinafară! Lucrul la care vă chinuiţi de ceva vreme nu va fi o pierdere de timp! Vesel şi hotărât, vă atrageţi simpatiile şi favorurile celor din jur. La serviciu concentraţi-vă întreaga energie asupra realizării marilor proiecte. Este un moment prielnic. Beneficiaţi de sprijinul unor persoane influente şi obţineţi suporturi financiare importante.

 Scorpion
Undeva greşiţi fundamental; aveţi nevoie de ajutor, dar trebuie să găsiţi persoana potrivită căreia să vă adresaţi. Eforturile din aceste zile nu vor avea rezultate imediate, dar la momentul potrivit vă veţi aminti această zi. Este o zi bună pentru a vă relua studiile sau a fi iniţiat în tehnologii noi sau chiar pentru a vă dezvolta un talent personal, neexploatat până acum. Nativii care dau examene au reuşite mari. La locul de muncă ţineţi cont de liberul arbitru în discuţiile cu interlocutorii sau asociaţii.

 Săgetător
Veţi fi recompensat pentru săptămânile în care aţi făcut bine unor prieteni mai îndepărtaţi! Toată lumea vorbeşte despre bani, dar sunteţi mai interesat în a dezbate idei. Vă faceţi planuri cu prietenii şi vă simţiţi minunat în compania acestora. Puteţi conta pe susţinerea lor necondiţionată, mai ales pentru că aceştia ştiu că le sunteţi un bun prieten. Vă bucuraţi de o formă fizică şi psihică de invidiat.

  Capricorn
Nu vă veţi atinge scopurile fără câteva mici speculaţii financiare. Sunteţi curajos şi dinamic, acum mai mult ca niciodată. Cheia este să reacţionaţi căutând o soluţie, în loc să vă enervaţi. Relaţiile cu cei din jur au perspective bune dacă arătaţi că vă pasă de dorinţele acestora. La locul de muncă vă confruntaţi cu dificultăţi dacă desfăşuraţi o activitate care are legătură cu străinătatea. Nu vă lăsaţi descurajat, pentru că aceste probleme au soluţii eficiente.

  Vărsător
Vă lipseşte sentimentul că sunteţi acolo unde trebuie, atunci când trebuie. Arătaţi-vă simţul umorului la serviciu, iar în rest nu discutaţi despre problemele care vă frământă! Nu vă lăsaţi antrenat de către prieteni şi cunoştinţe în activităţi aventuroase care vă destabilizează viaţa. Chiar dacă poate veţi deranja unele persoane pe care nu le puteţi evita, trebuie să vă gândiţi în primul rând la interesele dumneavoastră. În dragoste evitaţi să luaţi decizii spontane.

  Peşti
Este important să menţineţi perspectiva şi să nu vă lăsaţi în voia părţii emoţionale a lucrurilor. Astăzi sunteţi mai isteţ ca de obicei şi colaborând cu alte „capacităţi“ din firmă, veţi avea rezultate şi mai bune. Problemele familiale cu care v-aţi confruntat încep să se atenueze. Petreceţi mai mult timp cu copiii. Este o zi favorabilă ieşirilor la iarbă verde, excursiilor sau poate chiar unor scurte vacanţe la ţară şi la munte. Petreceţi momente frumoase în compania prietenilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII