14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinVegetarieni pentru o zi

Vegetarieni pentru o zi

În fiecare luni, restaurantele, magazinele alimentare şi cantinele din San Francisco scot carnea din meniul servit clienţilor.

Consiliul Supervizorilor din metropola americană San Francisco a decis ca fiecare zi de luni să fie dedicată alimentaţiei vegetariene. Potrivit deciziei adoptate, atât localurile private, cât şi cele de stat, indiferent că este vorba de restaurante, cantine sau magazine, sunt obligate să servească meniuri vegetariene cel puţin o zi din şapte. Lunea vegetariană este o iniţiativă a consilierului Sophie Maxwell, adeptă a acestui tip de alimentaţie încă de acum 35 de ani şi care şi-a convins colegii folosind diverse argumente. Primul motiv invocat a fost sănătatea publică. O dietă vegetariană, fie ea şi parţială, poate fi de ajutor împotriva obezităţii, o problemă din ce în ce mai răspândită dincolo de Ocean. În plus, o astfel de alimentaţie va reduce gradul de poluare. În opinia lui Maxwell, mai puţină carne pe masă înseamnă mai puţine gaze de seră în atmosferă. Aceste afirmaţii sunt susţinute şi de statisticile Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), potrivit cărora 18% dintre emisiile poluante provin de la fermele de animale.

Celebrităţile, alături de vegetarieni

În plus, nu trebuie neglijată nici susţinerea de către celebrităţi. De exemplu, Paul McCartney a transmis Parlamentului European un mesaj în care a propus, ca măsură pentru a combate schimbările climatice, dar şi pentru a sprijini sănătatea cetăţenilor, ca în zilele de luni să nu consume nimeni carne. „Eliminarea cărnii din alimentaţie cel puţin o dată pe săptămână poate părea o contribuţie nesemnificativă, însă orice contribuţie, oricât ar fi de modestă, are un rol în acest efort mondial pentru a avea o planetă mai curată şi mai sănătoasă“, a spus fostul Beatle.
Campania „Meat Free Monday“ („Vegetarieni pentru o zi“) s-a bucurat de susţinere din partea mai multor vedete, printre care Stella McCartney, Yoko Ono, Kelly Osbourne, Sheryl Crow şi Chris Martin. În aceste condiţii, autorităţilor din San Francisco nu le-a rămas decât să se alăture iniţiativei lui Maxwell. „Dorinţa noastră este de a încuraja cetăţenii să găsească soluţii alternative pe bază de fructe, legume şi verdeaţă pentru a proteja mediul şi propria sănătate“, a subliniat consilierul. „Meat Free Monday“ nu este prima iniţiativă de ecologie alimentară adoptată de autorităţile din metropola americană. Vara trecută, principala piaţă din centrul oraşului a fost transformată în grădină. Alice Water, unul dintre cei mai cunoscuţi bucătari de dincolo de Ocean, şi primarul Gavin Newson au inaugurat inedita grădină, plantând salată, roşii şi alte legume. Piaţa a fost botezată Victory Garden, în amintirea grădinilor create în timpul celui de-al doilea Război Mondial, pentru a limita lipsa alimentelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS