Youssef Ziedan – Azazel, îngerul răului
Traducere din arabă de Dumitru Chican, Editura TREI, 2010
În colecţia „Fiction Connection“ a Editurii TREI, Magdalena Mărculescu ne propune de data aceasta romanul scriitorului egiptean Youssef Ziedan, „Azazel, îngerul răului“ premiat în 2009 cu „Booker Prize“pentru romanul arab.
Ziedan, care este profesor de filozofie islamică, specialist în mistică sufită, director al muzeului de manuscrise al Bibliotecii din Alexandria, a dorit să dea prin acest roman controversat încă de la apariţie o poveste în genul celei scrise de Eco, „Numele trandafirului“.
Naratorul din roman povesteşte cum a descoperit un manuscris siriac în zona oraşului Alep, în care călugărul Hypa ne face părtaşii unor secrete extraordinare care ţin de controversele antice privind sacralitatea lui Iisus Hristos, văzută prin ochii nestorienilor. De asemenea, romanul ne plimbă prin faimoasele dispute referitoare la dihotomia Bine-Rău şi ne dezvăluie culisele conclavurilor care au precedat Sinoadele Ecumenice de la Niceea şi Efes, unde au fost stabilite canoanele actualei Biblii.
Este un roman pe care iniţiaţii în aceste vechi controverse religioase îl vor gusta în felul lor, poate îl şi vor putea combate (aşa cum a făcut-o Biserica Coptă, care a dezavuat cartea), dar care se adresează şi unui cititor ispitit să afle şi altă versiune a acestor faimoase dispute. Personajul descoperit de narator în manuscrisele găsite lângă Alep este unul misterios, dotat cu o egală conştiinţă a Răului şi a Binelui, pusă într-o delicată balanţă, a cărui latură întunecată, marcată, e amprentată de îngerul negru Azazel. Această natură demonică iese la iveală într-o confesiune cutremurătoare, bine susţinută prin referinţe istorice vechi. Apar ca personaje istorice, de pildă, Nestor (cel care admitea două persoane în Hristos, consecinţa acestei erezii fiind aceea că Fecioara Maria nu L-a născut pe Dumnezeu, ci, cel mult, pe omul Hristos), în controverse aprinse cu adversarii săi, dar şi Arie, întemeietorul arianismului, cel care nega natura divină a lui Iisus. Repet, romanul lui Ziedan este unul care poate incita la replici dure, ceea ce s-a şi întâmplat. Cheia lui poate fi în disputa reală dintre Bine şi Rău, la care omul participă prin suferinţă şi căutare, ca instrument deopotrivă al diavolului şi al lui Dumnezeu.
Pentru creştinii adevăraţi, cei care privesc sosirea lui Iisus pentru a ne mântui, nu doar pentru a mustra poporul ales, întruparea sa nu este decât kenoza prin care Dumnezeu ne-a demonstrat că se poate „goli“ pe Sine pentru ca oamenii să iubească Viaţa, nu Moartea. Sau, cu expresia unui filozof contemporan, „Iisus a venit aici să ne spună că Diavolul există!“.
