19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinFile de peşte la cuptor

File de peşte la cuptor

Ingrediente (pentru 4 persoane): 4 fileuri groase de peşte alb, 2 fire de ceapă verde, un ardei gras roşu, un morcov, 1/4 cană de sos de soia fără sare, orez fiert sau tăieţei, pentru servire, sare şi piper.
Mod de preparare: Preîncălziţi cuptorul la temperatura de 200°C. Tăiaţi ceapa în bucăţi de aproximativ 5 centimetri, scoateţi seminţele din ardeiul gras şi curăţaţi morcovul. Tăiaţi apoi toate legumele fideluţă şi puneţi-le într-un castron, apoi amestecaţi-le până când se combină bine. Puneţi hârtie de copt într-o tavă, apoi aşezaţi fileurile de peşte peste hârtie. Puneţi legume tăiate pe fiecare dintre fileuri, apoi stropiţi totul cu sos de soia şi asezonaţi cu sare şi piper. Mai puneţi o coală de hârtie de copt pentru peştele pregătit, apoi îndoiţi marginile hârtiei lângă marginile tăvii. Daţi totul la cuptor timp de 12-15 minute sau până când carnea se prepară şi devine fragedă (puteţi testa cu ajutorul unei furculiţe dacă este gata carnea). Serviţi peştele imediat după ce l-aţi scos din cuptor împreună cu orezul fiert sau cu tăiţei, în funcţie de preferinţe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU