10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinUn altfel de 8 Martie

Un altfel de 8 Martie

Acum că 8 Martie bate la uşă, iar domnii se pregătesc să ia cu asalt tarabele cu flori pentru iubitele lor partenere, a venit momentul să ne amintim că pe pământ există femei mai puţin fericite, cărora Zeiţa Fortuna nu prea le-a zâmbit.

Femeile din toată lumea se pregătesc să sărbătorească 8 Martie, zi în care toată atenţia bărbaţilor se concentrează asupra acestor fiinţe speciale, care le fac viaţa mai frumoasă. Însă, 8 Martie nu este doar o zi de sărbătoare, ci este şi ziua când organizaţiile mondiale publică rapoarte care mai de care mai îngrijorătoare cu privire la situaţia femeilor din toată lumea. Un recent raport al ONU a dezvăluit faptul că, în fiecare zi, 1.500 de femei mor la naştere. În plus, există încă ţări în lume unde femeile sunt obligate prin lege să se supună bărbaţilor, unde văduvele nu pot cere un paşaport fără permisiunea unui „cap de familie“, unde femeile adulterine sunt biciuite, unde un tată îşi poate bate fiica, atâta timp cât o face pentru a-i corecta comportamentul.

După 15 ani

Au trecut 15 ani de la ziua istorică în care, la Beijing, reprezentanţii a 189 de ţări au cedat la presiunile ONU şi s-au angajat să lupte pentru a le garanta femeilor aceleaşi drepturi ca ale bărbaţilor. 15 ani în care s-au făcut mulţi paşi înainte, însă nu suficienţi pentru a spune că egalitatea în drepturi între femei şi bărbaţi a fost atinsă. Cel puţin acestea sunt concluziile Comisiei ONU pentru Condiţia Femeii, reunită în aceste zile la Sediul Central al Naţiunilor Unite din New York. Sute de reprezentanţi din mai multe ţări şi mii de activiste s-au adunat pentru a înţelege ce s-a obţinut în aceşti 15 ani şi pentru a atrage atenţia asupra celor mai dureroase probleme care afectează în continuare populaţia feminină de pe Terra. Vedete precum Annie Lennox sau Meryl Streep şi-au pus la bătaie numele şi celebritatea pentru a se asigura că reuniunea va fi mediatizată aşa cum se cuvine, chiar şi de acea parte a presei care se ocupă de obicei doar cu bârfe şi „ştiri uşoare“. „Epidemia pe care acest virus a răspândit-o la nivel mondial este un adevărat genocid. Sunt mamă şi sunt terorizată de ritmul cu care continuă să se răspândească acest virus. Este important să vorbim despre asta, însă trebuie să găsim soluţii concrete pentru a învinge această maladie. Eu încerc să ajut prin muzica mea“, a declarat Lennox, care militează de ceva timp pentru respectarea drepturilor femeii, implicându-se mai ales în lupta anti-SIDA. Streep, în schimb, va rosti un discurs în care va încerca să convingă opinia publică să participe la o imensă campanie epistolară pentru a face presiune asupra ţărilor care mai au legi retrograde, care le penalizează pe femei.

O datorie morală

Lucrările Comisiei au fost deschise de singurul bărbat prezent în sală, Ban Ki-moon, secretarul general al ONU. „Trebuie să fim mândri de rezultatele obţinute în ultimii ani, însă mai avem mult de lucru. Numărul de acte de violenţă comise împotriva femeilor este în continuare foarte mare şi continuă să fie una dintre proprietăţile noastre. Tot o prioritate rămâne şi introducerea şi participarea femeilor pe piaţa muncii. Am depus foarte multe eforturi în acest domeniu şi sunt mândru să pot spune că prezenţa femeilor în cadrul ONU a crescut cu 43 la sută în ultimii trei ani. Însă, nu trebuie să ne mulţumim cu atât, obiectivele de la Beijing sunt încă îndepărtate“, a declarat Ban Ki-moon, care a subliniat încă o dată eforturile depuse de ONU şi de statele membre în lupta împotriva discriminării şi a sărăciei. În acelaşi timp, secretarul general a ţinut să amintească faptul că „Platforma de la Beijing rămâne la fel de actuală ca atunci când a fost adoptată“ şi că aceasta „a transmis femeilor şi fetelor din lumea întreagă un mesaj clar că egalitatea de drepturi şi şanse este un drept inalienabil“. Punctul său de vedere este împărtăşit şi de Asha-Rose Migiro, vicesecretarul ONU, în opinia căreia asigurarea unei egalităţi între femei şi bărbaţi nu este doar o datorie morală, ci şi soluţia pentru ca în lume „să fie pace şi să se ajungă la o creştere economică stabilă“. În acelaşi timp, Migiro a amintit de o serie de date care ar trebui să ne pună pe gânduri, analfabetismul, sărăcia, bolile, violenţa, rămân obstacole greu de depăşit. De multe ori, paşii înainte par ireali şi ne ajută să ne dăm seama cât de dificilă şi lentă este lupta pentru a scăpa de o realitate încă patriarhală şi represivă.

Femei umilite

De exemplu, Costa Rica, Etiopia, Guatemala, Peru şi Uruguay şi-au anulat legile prin care violatorii erau scăpaţi de pedeapsă, în cazul în care acceptau să ia victimele de soţie. Alte ţări au anulat restricţiile impuse femeilor, cum ar fi dreptul văduvelor de a se recăsători sau dreptul femeilor însărcinate de a munci. Iar lista e lungă, pentru că, din păcate, la fel de lungă şi stufoasă este şi lista legilor care umilesc femeile şi le limitează drepturile. Tocmai din acest motiv, reprezentanţii ONU lucrează la crearea unui organism care să adune la un loc toate organizaţiile care militează pentru drepturile femeilor. „Acum există numeroase agenţii implicate în această luptă şi, în ciuda voinţei comune de a îndeplini obiectivele stabilite la Beijing, lipseşte o legătură efectivă şi este necesar un departament unic pentru acest domeniu“, cred specialiştii ONU.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII