10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Scurte ştiri

Agenţie de turism pentru jucăriile de pluş
În încercarea de a revigora turismul, la Praga a fost înfiinţată o nouă agenţie de turism, dedicată de această dată jucăriilor. Inspirată din celebrul film francez „Amelie“ – în care protagonista îl face să creadă pe tatăl său trist şi bolnav că iubitul său pitic de grădină face înconjurul lumii – agenţia „Toy Traveling“ speră să atragă interesul clienţilor pur şi simplu invitând animalele din toată lumea să viziteze Praga. Conform cotidianului local Mlada, în viitor, acestei iniţiative i se vor alătura şi alte oraşe europene. „Potrivit estimărilor, în lume există 1,2 miliarde de animale de pluş, care sunt foarte iubite şi răsfăţate de proprietarii lor. În Japonia, există comunităţi de zeci de mii de persoane care discută pe internet doar despre jucăriile de pluş şi care vor fi, cu siguranţă, interesate să le trimită în vizită la Praga“, a explicat Tomio Okamura, un om de afaceri japonez stabilit de câţiva ani la Praga şi cofondator al Toy Travelling. Persoanele interesate trebuie doar să se înregistreze pe site-ul www.sendyourdarling.com, unde să programeze călătoria la Praga pentru mult iubita lor jucărie. Apoi, angajaţii de la Toy Traveling o vor fotografia în diferite locuri tipice din oraş, în acest fel proprietarul putând urmări în fiecare zi, cu ajutorul fotografiilor şi al e-mail-urilor, aventurile răsfăţatului „papiţoi“. O astfel de călătorie costă 90 de euro, în preţ fiind inclusă şi călătoria retur a jucăriei, în ţara natală, în braţele generosului său stăpân.

Gropile, scoase la mezat
În încercarea de a găsi finanţare pentru repararea gropilor din asfalt, primarul unui sat din Germania a decis să scoată la mezat „craterele“. Pentru 50 de euro, oricine poate cumpăra o gaură în Niederzimmern, lângă Leipzig. În schimb, autorităţile o vor repara şi vor pune un mesaj personal deasupra. „Totul se rezumă la a folosi o idee distractivă pentru a pregăti oamenii să ne ajute la repararea drumurilor. Ei vor putea, după aceea, să aibă impresia într-un fel că sunt proprietarii unei găuri în asfalt“, a declarat edilul-şef. Din câte se pare, mai multe gropi au fost deja achiziţionate de unele posturi de televiziune şi ziare care doresc să îşi facă reclamă.

Plouă cu peşti
Localnicii din Lajamanu, un sat cu 669 de locuitori, din partea de nord a Australiei, au trăit o experienţă unică, după ce peste localitatea lor a început să plouă cu peşti, mulţi dintre ei vii. Potrivit meteorologilor, peştii fuseseră ridicaţi de o tornadă formată în largul oceanului, după care au fost aruncaţi pe pământ. În opinia lui Mark Kersemakers, de la Agenţia australiană de meteorologie, „furtuna ar fi ridicat peştii la o înălţime de peste 15 kilometri. Odată ajunşi sus, ei practic s-au congelat, iar după un timp au fost aruncaţi pe pământ“. Nu este prima dată când în Lajamanu a plouat cu peşti sau râme. Fenomene similare au avut loc în 1974 şi 2004. „Când va ploua cu crocodili, atunci chiar vom avea de ce să ne fie frică“, a comentat un localnic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS