Decorul exotic şi legendele Nepalului, Patagonia, Munţii Alpi, Europa sunt doar câteva dintre poveştile surprinse în imagini de fotograful Mihai Moiceanu. Astăzi, minunăţiile Himalayei vin să încânte ochiul iubitorului de frumos în expoziţia găzduită de Cercul Militar din Craiova.
Reporter: – Sunteţi prezent la Craiova cu expoziţia de fotografie „Povestiri din Himalaya“. Imaginile vorbesc despre decorul exotic şi legendele Nepalului, despre viaţa, tradiţiile şi obiceiurile acelor locuri. De ce aţi ales această destinaţie?
Mihai Moiceanu: – Pentru musulmani este obligatoriu ca o dată în viaţă să ajungă la Mecca. Pentru budişti este obligatoriu ca o dată în viaţă să facă un pelerinaj la Muntele Kailash (muntele sfânt al budiştilor, aflat în Tibet), iar un alpinist sau om de munte îşi doreşte ca măcar o dată în viaţă să ajungă în Himalaya. Este ţelul suprem. Iar pentru fotograf este o zonă „zemoasă“ în subiecte fotografice, atât peisaje, cât şi portrete, obiceiuri, arhitectură sau faună exotică.
Rep.: – În spatele acestei expoziţii se află mii de imagini. Fiecare are o poveste. Care este cea mai interesantă poveste, care v-a cucerit pe deplin?
M.M.: – Fiecare poveste este interesantă, altfel n-aş relata-o. Însă, probabil, cea mai interesantă de fotografiat a fost cea a jucătorilor de cărţi de la colţ de stradă din Bachktapur. Voi reda un pasaj dintr-un articol scris anul trecut într-o revistă de fotografie despre cum am făcut această poză: „Plouă mărunt. Bărbaţii din jurul meu sunt încinşi de febra jocului. Abia dacă au observat venirea mea. În momentul în care scot camera, toată atenţia este asupra mea. Zâmbesc stingherit. Nu voiam să-i deranjez. Din ochi le cer îngăduinţă să stau printre ei, să asist la jocul de cărţi. Mă acceptă fără obiecţiuni. Devin brusc interesaţi când pun pe podeaua de joc o bancnotă de 500 de rupii, mărind potul de câteva zeci de ori. Jocul devine pasionant odată cu creşterea mizei. S-au prins din nou în joc. Nu mai exist pentru ei. După ceva timp încep să fotografiez. Încerc să urmăresc mersul jocului, ritmicitatea mişcărilor şi, în acelaşi timp, evoluţiile din plan secund. Unul dintre ei fumează, iar în momentele de concentrare suflă fumul de ţigară într-un fel anume. Pe faţa altuia se citesc cărţile din mână. Se bucură de fiecare dată când are cartea potrivită. Ceilalţi sunt cam indiferenţi. Cel din dreapta mea aruncă de fiecare dată cu sete când «prinde cu tronfu»“.
Rep.: – Pornind de la premisa că în spatele acestei expoziţii se află poveşti, trebuie să existe o istorisire şi în spatele celor peste 350 de saloane internaţionale de fotografie şi peste 500 de saloane naţionale la care aţi participat? Cum a început, de fapt, povestea dumneavoastră în lumea fotografiei?
M.M.: – Am început fotografia dintr-o joacă, la 16 ani. Mi-a plăcut aşa de mult, încât, după intrarea la facultate, i-am convins pe bunicii mei să-mi cumpere un aparat foto. Până atunci lucrasem cu aparatele de la clubul de fotografie din liceu. Apoi, după facultate, am urmat cursurile Şcolii Populare de Artă secţia Fotografie şi m-am angajat ca fotograf la un trust de construcţii din Braşov.
Intrarea în mişcarea fotografică de la noi am făcut-o relativ târziu, dar cu rezultate bune. La primul concurs la care am participat am câştigat locul întâi. Rezultatul nesperat mi-a dat încredere şi aşa am continuat timp de peste 20 de ani, în care am strâns un palmares bogat.
Rep.: – De-a lungul timpului, dragostea pentru fotografie nu s-a stins. Ce menţine vie această flacără?
M.M.: – Pe lângă fotografie, aşa cum spuneam, este pasiunea pentru natură. Nu numai ieşitul în natură, ci şi cunoaşterea ei în intimitate. Fotografiez cu precădere subiecte aflate în natură, dar şi portrete de oameni pe care îi întâlnesc sau obiceiuri şi locuri interesante. Îmi place să călătoresc, să văd locuri interesante şi toate aceste se potrivesc de minune cu fotografia.
Rep.: – Patagonia, Munţii Alpi, Europa au fost alte destinaţii de călătorie despre care astăzi vorbesc imaginile surprinse de dumneavoastră cu ajutorul camerei de fotografiat. Reveniţi deseori la acele imagini? Ce sentimente vă încearcă atunci când le revedeţi?
M.M.: – Fotografiile din aceste călătorii sau expediţii au constituit expoziţii care au fost itinerate prin ţară, aşa cum se întâmplă acum, la Craiova. Revederea locurilor care m-au impresionat nu face decât să-mi deschidă gustul pentru noi călătorii, pentru reîntoarcerea în zonele aspre ale planetei, munţii.
Rep.: – Ce contează cel mai mult într-o fotografie ?
M.M.: – Să transmită emoţie privitorului. Să-l uimeşti, să-l faci să-şi dorească să meargă şi el acolo, ca să vadă cu ochii lui. O fotografie bună va impresiona de la prima vedere. Se spune că o fotografie bună are forţă de impact. O fotografie bună poate schimba modul de percepţie al privitorului asupra subiectului, poate conştientiza opinia publică despre frumuseţile naturii şi necesitatea conservării lor etc.
Rep.: – Ce va urma după „Povestiri din Himalaya“?
M.M.: – Cu siguranţă, vor urma multe alte expediţii fotografice. De altfel, eu organizez expediţii în ţară şi în străinătate, special concepute pentru fotografi. Programele sunt alcătuite în aşa fel încât participanţii să aibă maximum de oportunităţi fotografice. Ei beneficiază de îndrumare fotografică, dar şi de îndrumare în privinţa echipamentului de munte sau fotografic ce trebuie folosit în astfel de condiţii. Destinaţiile viitoare sunt: tura fotografică cu velierul pe Marea Egee, expediţie fotografică în Tibet, şcoli de fotografie în Retezat, tură fotografică în Delta Dunării etc.
Spicuiri dintr-o bibliografie
– Mihai Moiceanu este fotograf profesionist din 1986, cu un intermezzo de opt ani în televiziune (‘92-’99, vicepreşedintele Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România), preşedinte Fotoclub Exdeco Braşov.
– Palmaresul său cuprinde 350 de acceptări în saloane internaţionale de fotografie, 28 de premii internaţionale, peste 500 de acceptări în saloane naţionale, 42 de premii naţionale, Excelenţa FIAP (Federaţia Internaţională de Artă Fotografică) cu rang de argint.
