14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCiocolata şi personalitatea

Ciocolata şi personalitatea

Ciocolata este unul dintre alimentele capabile să pună pe toată lumea de acord, reuşind, totodată, să satisfacă şi cele mai pretenţioase gusturi.

După cum bine se ştie, ciocolata este unul dintre acele ingrediente capabile să pună lumea de acord, păstrând în acelaşi timp şi un specific al său, astfel încât poate satisface şi cele mai pretenţioase gusturi. Totodată, este un aliment nobil şi complet, fiind un bun aliat al sportivilor şi al bunei dispoziţii, alinând multe dezamăgiri, iar recent a fost „absolvit“ de unul dintre păcatele sale „capitale“: nu provoacă apariţia acneei. În plus, consumată în cantităţi moderate, nu duce nici la acumularea de kilograme. De câţiva ani, în luna octombrie, ciocolata devine protagonista absolută a unor evenimente care atrag mii de vizitatori. De exemplu, pe 12 octombrie a fost celebrată în mai multe ţări europene aşa-numita Chocoday, o zi în care s-a promovat cultura ciocolatei de calitate, iar începând cu 16 octombrie, oraşul italian Perugia găzduieşte marea sărbătoare Eurochocolate. În paralel, se desfăşoară la Paris Salon International du Chocolat. Cercetătorii au profitat de ocazie pentru a verifica preferinţele consumatorilor în materie de ciocolată şi pentru a identifica trăsăturile de caracter în funcţie de preferinţele fiecăruia dintre aceştia.

Preferinţele şi caracterul

Studiul, dat publicităţii de Tgcom.it, a fost realizat de o echipă de psihologi italieni, obiectivul fiind de a schiţa profilul psihologic şi diversele obiceiuri ale consumatorilor în momentul în care optează pentru ciocolata cu lapte sau amăruie. Din primele rezultate ale studiului, s-a constatat că ciocolata cu lapte este asociată mai mult universului feminin şi erotismului „genuin“ resimţit la nivel senzorial. În ceea ce priveşte ciocolata amăruie, aceasta este asociată în mod tradiţional universului masculin, dar şi unui erotism mai intens şi mai explicit. Altfel spus, este vorba de două lumi foarte diferite, care nu sunt neapărat opuse. De o parte, îi avem pe iubitorii ciocolatei cu lapte, iar de cealaltă parte, pe fanii aromelor amărui, chiar dacă preferinţele nu sunt întotdeauna exclusive. Doar 25 la sută dintre consumatorii intervievaţi apreciază doar una dintre cele două arome. În plus, atât femeile, cât şi bărbaţii au recunoscut că optează pentru unul dintre sortimente în funcţie de plăcerea pe care doresc să o resimtă.

Fiecare cu plăcerea lui

În termeni generali, se poate afirma că majoritatea subiecţilor intervievaţi manifestă o preferinţă clară pentru ciocolata cu lapte (55 la sută), în timp ce restul preferă sortimentele amărui. Opţiunea pentru unul dintre cele două sortimente depinde de sex. În timp ce în cazul bărbaţilor preferinţele sunt aproximativ egale, cu 52 la sută dintre opţiuni pentru ciocolata cu lapte şi 59 la sută pentru cea amăruie, în cazul doamnelor, gusturile sunt clare: 58 la sută preferă ciocolata cu lapte, în timp ce restul sunt fanele celuilalt tip.
„Este interesant de observat felul cum această împărţire femei/bărbaţi şi ciocolată cu lapte/amăruie indică o serie de caracteristici diferite şi exigenţe deseori opuse: iubitorii de ciocolată cu lapte caută şi găsesc o experienţă completă, asociată căutării unui moment unic de evadare şi abandon“, explică psihologul Giulia Bertini. Fanii acestui tip de ciocolată îşi doresc mângâieri şi confort, ajungând să simtă o adevărată „plăcere sufletească“. Ei adoră lucrurile simple şi care oferă satisfacţii. La polul opus se află consumatorii de ciocolată fondantă, în mare parte de sex masculin. Ei caută, în schimb, „plăcerea cerebrală“. Sunt consumatori mai controlaţi şi cerebrali, fiind atraşi de o lume mult mai rece, însă în acelaşi timp rafinată, în care domină logica.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS