18.4 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinNatalie Cole revine în lumina reflectoarelor

Natalie Cole revine în lumina reflectoarelor

Natalie Cole se simte excelent în urma operaţiei de transplant de rinichi pe care a suferit-o şi spune că este încântată să poată participa din nou la evenimentele mondene şi culturale la care este invitată.
Până nu demult, Natalie Cole se retrăsese din lumina reflectoarelor nu pentru că aşa şi-ar fi dorit, ci pentru că starea sănătăţii sale o obliga să stea mai mult acasă sau prin spitale, făcând tot felul de analize. Artista suferea de o afecţiune gravă a rinichilor, din cauza căreia făcea dializă de trei ori pe săptămână, o problemă medicală ce nu putea fi rezolvată decât cu un transplant. În luna mai a acestui an, Natalie Cole şi-a văzut cu ochii visul de a fi din nou sănătoasă, după ce un donator anonim i-a oferit un rinichi. Cântăreaţa a fost supusă unei intervenţii chirurgicale care i-a salvat viaţa, iar acum perioada de convalescenţă se pare că s-a încheiat. În urmă cu o săptămână, Natalie Cole, laureată a Premiului Grammy, şi-a făcut apariţia la gala organizată de o fundaţie caritabilă din Beverly Hills şi a anunţat că se simte extraordinar. „Este incredibil cum un rinichi nou îţi poate schimba viaţa. Mă simt foarte bine după operaţie, nu am nici o problemă, iar moralul mi s-a îmbunătăţit semnificativ“, a declarat artista. „Sunt extrem de recunoscătoare doctorilor care au făcut tot ce le-a stat în putere, dar şi mai mult sunt recunoscătoare persoanei care mi-a donat rinichiul“, a adăugat Natalie Cole. Aceasta a ţinut să le mulţumească prietenilor şi membrilor familiei sale, care au fost mereu alături de ea, dar şi admiratorilor, care i-au trimis mesaje de încurajare. În prezent, Natalie Cole se pregăteşte pentru concertul programat pe 9 septembrie, care va marca revenirea sa pe scenă.

Operaţia de transplant, dificilă

Vorbind despre experienţa medicală prin care a trecut, cântăreaţa îşi aduce aminte că a fost destul de greu şi pentru ea, şi pentru apropiaţii săi, în primul rând pentru că a avut de aşteptat foarte mult până s-a găsit un donator. „Aşa cum probabil ştiţi, este foarte greu să găseşti un donator de organe compatibil. Foarte mulţi vor să doneze un rinichi ca să salveze o viaţă, însă nu toţi pot face asta pentru că fiecare persoană are propriile probleme de sănătate şi sunt foarte mulţi oameni care au nevoie de un organ. Tocmai din acest motiv, lista de aşteptare este foarte lungă şi durează până obţii privilegiul de a primi un rinichi“, a explicat Natalie Cole.
Artista este extrem de recunoscătoare pentru darul pe care l-a primit şi şi-ar dori să îi poată mulţumi personal donatorului, însă acesta a dorit să îşi păstreze anonimatul. „Nu ştiu cine este donatorul, nu am cunoscut persoana respectivă. Întreaga procedură se desfăşoară sub protecţia anonimatului“, a spus cântăreaţa. Singurul lucru pe care Natalie Cole îl ştie despre donator este faptul că familia acestuia a cerut în mod expres ca ea să fie beneficiarul rinichiului.

Câteva lucruri despre Natalie Cole

Natalie Cole este fiica legendarului cântăreţ Nat King Cole şi, datorită faptului că a crescut sub influenţa muzicii, în special jaz, soul şi blues, a călcat pe urmele tatălui său. Natalie a debutat în anul 1975, cu albumul intitulat „Inseparable“. Odată cu lansarea primului material discografic, Natalie Cole a primit şi primele trofee importante, ea fiind răsplătită cu două Premii Grammy, pentru „Cel mai bun artist“ şi pentru „Cea mai bună voce feminină de R&B“.
În 1991, Natalie Cole a cunoscut succesul internaţional datorită albumului „Unforgettable“ şi a revenit în forţă în anul 2008, când a lansat albumul „Still Unforgettable“, ce conţine o serie de piese din materialele discografice anterioare. Pe parcursul carierei sale de 30 de ani în R&B, jaz şi pop, Natalie Cole a câştigat opt premii Grammy, cele mai cunoscute albume ale artistei fiind „Everlasting“ şi „Unforgettable… with love“.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS