7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Indiscreţi „din greşeală“

Discreţia este o calitate rară, care nu se datorează doar personalităţii unui individ. Unul dintre cele mai ciudate aspecte ale naturii umane este, fără îndoială, faptul că atunci când ştim că nu trebuie în nici un caz să dezvăluim un secret, avem tendinţa să ne dăm de gol „din greşeală“ şi să lansăm „perla“ în cel mai prost moment posibil. Un studiu dat publicităţii de prestigioasa revistă  Science a avut drept obiectiv să facă lumină asupra acestui mecanism ciudat. Psihologul Daniel Wegner, profesor la Harvard University, a descoperit că mecanismele de apărare care ne permit să ascundem adevăruri jenante sau care nu prea ne convin cedează, fie din cauza oboselii, fie din cauza stresului, iar subconştientul scoate la suprafaţă secrete exact când ne este lumea mai dragă. „Chiar dacă mintea noastră încearcă să facă lucrul corect, inconştientul ne joacă feste. Pare un fenomen frecvent, însă adevărul este că el se manifestă în condiţii foarte speciale, când suntem stresaţi sau supraîncărcaţi de gânduri“, a explicat Wegner.
Studiul specialistului britanic a fost inspirat de un episod din „Fraţii Karamzov“: unul dintre protagonişti este invitat să nu se gândească la un urs alb, însă „jocul“ are efectul opus, iar creierul nu poate să se „abţină“ să nu se gândească la respectivul animal. Această „ironie“ literară l-a determinat pe Wegner să se concentreze mai atent asupra acestor procese ironice, cum au fost numite aceste fenomene ciudate legate de mecanismele ascunse ale creierului. Printre testele ingenioase inventate de cercetător pentru identificarea acestor mecanisme se numără şi unul care este legat de cuvinte şi culori. Participanţii la experiment au fost rugaţi să nu se gândească la un concept, de exemplu cuvântul „casă“. Ulterior, ei au fost puşi în faţa unui ecran pe care rulau cuvinte scrise cu diferite culori. Pentru fiecare cuvânt, voluntarii trebuia să menţioneze culoarea corespondentă. Wegner a observat că atunci când suntem obligaţi să nu ne gândim la ceva, răspunsul despre culoare este mult mai lent. În opinia specialiştilor, acest fenomen se explică prin faptul că în mintea subiectului se întâmplă ceva ce nu vedem, un proces ascuns care nu poate fi controlat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS