9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinTrei zile de muzică şi concursuri

Trei zile de muzică şi concursuri

De vineri până duminică, la Velodromul din Parcul „Nicolae Romanescu“, craiovenii s-au delectat cu bere, mâncare tradiţională, muzică live şi concursuri care au făcut istorie.

Jongleri, arcaşi din perioada medievală, statui vii, personaje care au făcut istorie, precum Charlie Chaplin sau binecunoscutul Rică Venturiano, fotografii la minut şi concursuri de aruncare a cercurilor, specifice epocii interbelice, au făcut deliciul craiovenilor. Timp de trei zile, acestea au fost ingredientele unui show extraordinar. Şi, pentru că un loc aparte a revenit şi perioadei disco, „maşina de dans“ şi animatoarele pe role i-au trimis pe invitaţi direct în era muzicii disco.

Vunk şi Compact au deschis seria concertelor

Mânaţi de curiozitatea ofertei, care a fost făcută publică timp de o săptămână pe străzile urbei, oamenii locului şi-au făcut drum vineri seară spre Velodromul din Parcul „Romanescu“. La ora sosirii lor, micii deja sfârâiau pe grătar ca şi bucăţile de carne, frigăruile sau peştele hamzi. Berea curgea din butoaie, aşa că toate coordonatele unei seri minunate erau atinse. Şi, pentru că la Serbările Timişoreana nu puteau lipsi concursurile, cei mai curajoşi dintre participanţi s-au întrecut în mersul cu tricicleta între două butoaie, dar şi în aruncatul discurilor peste dozele de bere. Hangiţele, doamnele elegante desprinse din altă lume, şi dogarii i-au întâmpinat pe oaspeţi numai cu daruri alese. Au confecţionat pentru Domniile lor suveniruri deosebite: o pălărie elegantă care le-ar apăra pe doamne de razele soarelui sau un joben bine lucrat, care să se potrivească la costumul confecţionat din stofe alese al domnilor. Meşterii sticlari au trimis şi ei pentru invitaţi halbe de bere, în vreme ce, cel mai cunoscut meşter berar s-a asigurat că toată lumea poate gusta cea mai bună bere de la 1718 încoace. În completarea atmosferei au urcat pe scenă, la ora 20.00, trupe renumite de azi şi de ieri, Vunk şi Compact. Printre „1.000 de flori parfumate“ şi „1.000 de măşti colorate“ sau „La braţ cu regina“ băieţilor de la Vunk, „Lângă inima mea a venit şi inima ta“, invitaţii la marea petrecere au mai cântat într-un glas „Nu mai vreau iubire cu-mprumut/ Vreau o dragoste numai a mea/ Cine poate să-mi dea?“. Şi pe final s-a făcut auzită o ultimă dorinţă „Să am o femeie de unică folosinţă“, căci „Noi o scoatem la capăt/ Când se stinge lumina/ N-o să ştim niciodată a cui a fost vina“.
Şi, pentru că încălzirea fusese făcută la concursurile udate cu bere, iar muzica răsuna în boxe, un „bar mobil“, un skateboard pe care au fost puse câteva pahare pline şi o sticlă cu suc, a fost aşezat de invitaţi în mijloc, pentru a-i scuti de drumul până la butoaiele cu bere. Compact bătea la porţile serbărilor, iar locul din faţă nu trebuia pierdut, aşa că invitaţii s-au dovedit precauţi. „Aceleaşi dimineţi, aceleaşi întrebări“, amintiri dintr-o „noapte şi-o zi“, dar şi rugăminţile „Va mai trece şi o zi/ poate şi o noapte“ în care „să te gândeşti din când în când la mine“ sau „Stai cu mine“ au încins atmosfera pe Velodrom.

Zero şi Holograf au umplut Velodromul

O seară precum cea de vineri merita continuată cu alta. Sâmbătă alţi invitaţi au bătut la porţile serbărilor, şi alţi „menestrei“ au întreţinut atmosfera. După câteva reprize de maroco şi după căutarea unor doze de bere în carul cu fân, cu mic, cu mare au aplaudat şi au cântat cu băieţii de la Zero.
Dragostea plutea în aer, aşa că şi cel mai mic participant la serbări a fost atins de săgeata lui Cupidon. Fetele pe role îi furaseră inima, aşa că, din când în când, câte o floricică ruptă dintr-un aranjament floral era înmânată cu timiditate spre amuzamentul celor din jur.
Pe ritmuri ameţitor de frumoase s-au legat şi alte prietenii. Atmosfera se încinsese. Băieţii de la Zero au fost la înălţime. Zvonul unei petreceri de neuitat se răspândise repede, aşa că, în scurt timp, craiovenii au invadat Velodromul. Şi, când şi băieţii de la Holograf au apărut în lumina reflectoarelor aducând versuri ale unor melodii care au făcut istorie, nimeni nu s-a dat la o parte în a fredona refrene celebre. „Şi băieţii plâng câteodată“, „Romeo şi Julieta“ sau „Umbre pe cer“ au fost cântate la unison, creând o atmosferă de vis.
Cu amintirea unor seri de neuitat, în număr mare, în ultima zi a serbărilor, amatorii de „oldies but goldies“ au ascultat cele mai cunoscute melodii ale trupei Pasărea Colibri.
Jonglerii, dogarii, hangiţele şi toate personajele unor perioade trecute şi-au luat la revedere de la invitaţii de seamă care le-au călcat pragul, promiţând o revenire pe meleaguri olteneşti, într-un nou an.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS