9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Cum se explică senzaţia de déja-vu

La prima vedere, creierul uman pare o maşinărie perfectă, însă uneori, din cauza unor mici blocaje, mai şi ratează. În astfel de momente, fie nu ne mai amintim anumite cuvinte, fie avem senzaţia de déja-vu. Aceste anomalii la nivel cerebral au fost explicate de două studii realizate recent dincolo de Ocean. Jennie Pyers, psiholog la Wellesley College nel Massachusetts, a explicat că lapsusurile lingvistice sunt mai frecvente la persoanele bilingve decât la cele monolingve. În opinia sa, persoanele care vorbesc două limbi cunosc un număr dublu de cuvinte faţă de ceilalţi semeni ai lor, existând astfel un pericol de două ori mai mare de a nu-şi aminti un termen specific în timpul unui discurs. Pyers a realizat un experiment inedit pe 11 hispano-americani bilingvi şi pe 22 de anglofoni, care stăpâneau limbajul semnelor. Tuturor acestora, Pyers le-a arătat obiecte ceva mai ciudate, precum osciloscoape sau metronoame, şi le-a cerut să le recunoască şi să le denumească în doar câteva secunde. Cele două grupuri au înregistrat acelaşi număr de incertitudini, în medie, 12 din 52 de imagini vizionate, adică jumătate din cele constatate în cazul grupului de monolingvi puri. În opinia specialiştilor, acest fenomen se poate explica prin prisma capacităţii de atenţie limitate a creierului nostru: când doi termeni cu pronunţie diferită, dar totuşi similară „se luptă“ pentru a fi pronunţaţi sau exprimaţi cu ajutorul gesturilor, creierul nostru se blochează, iar cuvintele ni se opresc pe buze. Problemele de atenţie stau şi la baza senzaţiei de déja-vu. Alan Brown, psiholog la Southern Methodist University din Dallas, a prezentat unui grup de voluntari o serie de filmuleţe cu secvenţe de imagini fără o semnificaţie specială şi a ascuns în cadrul acestora simboluri necunoscute, care apăreau pentru doar câteva milisecunde. Ulterior, Brown a arătat separat aceste simboluri grupului de voluntari, întrebându-i dacă le-au mai văzut până atunci. 22 la sută dintre ei au declarat că le-au văzut cu mult înainte de teste. În opinia specialistului, aceste rezultate ar confirma teoria care explică senzaţiile de déja-vu ca fiind scurte momente, în timpul cărora creierul este „păcălit“ de stimuli vizuali recepţionaţi cu puţin timp înainte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS