Alimentaţia este o chestiune de cultură, iar fiecare ţară are curiozităţile sale
culinare.
Dacă v-aţi săturat de bucătăria tradiţională românească şi doriţi ceva exotic şi provocator, iată câteva delicatese din bucătăria internaţională.
Insectele – prietenii noştri
De ce strivim un păianjen care atârnă de tavan sau o armată de furnici care ne invadează bucătăria, când am putea să le mâncăm? Dezgustătoare pentru majoritatea occidentalilor, insectele au o excelentă valoare nutritivă, fiind foarte apreciate în Asia şi în Africa. Ploşniţe de apă – cu gust de gorgonzola, larve de viermi de mătase prăjite – cu gust de nuci de acaju, lăcuste, termite, greieri, furnici sau scorpioni, gama de specialităţi este largă.
În Africa se degustă omizi uscate. Cele mai căutate sunt masonja, care măsoară în jur de zece centimetri. Pentru a creşte calitatea gustativă, înainte de a fi consumate li se scoate conţinutul intestinal.
Bucătăria italiană prezintă o delicatesă rară din Sardinia denumită Casu Marzu, brânza de oaie infestată cu larve de Piophila. Larvele se consumă vii.
Pentru cei care preferă gustul dulce-sărat, există şi deserturi apetisante: furnici cu ciocolată şi acadele cu scorpion.
De întins pe pâine
În Anglia se numeşte Marmite, în Australia – Vegemite, iar în Elveţia – Cenovis. Este o pastă neagră, groasă, care se întinde pe pâine şi se pune în supe şi conserve pentru a le da gust. Ingredientele din care este formată această pastă-minune, realizată în 1922 de Fred Walker, sunt următoarele: extract de drojdie, cu puţine cantităţi de soluţie de clorură de sodiu (sare de masă), extract de legume, niacin, tiamină, extracte aromatice, riboflavină, acid folic, deşi compoziţia exactă este secret comercial. Pasta este sută la sută vegetariană şi o bogată sursă de vitamina B12, acid folic şi niacin – de care au nevoie celulele roşii din sânge.
În Japonia se degustă hipermierea. Diferenţa dintre aceasta şi mierea noastră obişnuită constă în faptul că albina-regină este captivă în interiorul borcanului. Mierea are un concentrat mai mare de energie.
Ouă clocite
Noi preferăm ouăle prăjite sau fierte. În schimb, în China şi în Thailanda, gurmanzii adoră aşa-numitele „ouă de 100 de ani“: o reţetă cel puţin ciudată, care constă în acoperirea ouălor de raţă cu var, cenuşă, ceai şi sare. După 100 de zile, se scot şi se spală. În toată această perioadă, amestecul de var a acţionat, iar oul devine negru. Conţinutul său este tare şi uscat. Albuşul este cenuşiu, iar gălbenuşul este mai degrabă verzui.
În Filipine se găteşte Balut, o delicatesă rară, numai pentru cunoscători, renumită pentru proprietăţile sale afrodiziace. Balut se prepară din ouă de raţă ţinute la incubator până când fetusul se dezvoltă complet. Ouăle cu fetuşi de raţă vii se fierb în apă clocotită.
În Mexic se găteşte Escamoles, o mâncare preparată din ouă de furnici negre gigante Liometopum. Se spune că sunt foarte gustoase.
Organe de animale
Peste tot în lume sunt recuperate şi gătite aproape toate organele unui animal. În Irak există Pacha, cap de oaie care se găteşte intact. Dacă aveţi ocazia să mâncaţi Pacha, încercaţi ochii, se spune că sunt nişte delicatese. China ne rezervă numeroase surprize culinare: urechi de porc însângerate, limbă şi picioare de raţă, cap de meduze. În Indonezia, se mănâncă degetele de la picioarele maimuţelor.
Peşte fermentat
Din Norvegia avem Lutefisk sau Lutefish, care se prepară din peşte păstrat mai multe zile în soluţie de sodă de potasiu (leşie) până când se dizolvă complet.
Nici Surströmming, o specialitate suedeză, nu ne lasă indiferenţi. Heringul baltic pescuit primăvara este lăsat la fermentat timp de câteva luni în saramură, apoi pus în cutii de conserve.
Băuturi cu animăluţe
Dacă aţi băut tequila, a venit momentul să încercaţi ceva mai tare: Baby Mice Wine. Aşa cum îi spune şi numele, această băutură tradiţională coreeană, dar care se consumă şi în China, foloseşte ca ingrediente vin şi pui abia născuţi de şoareci. Se spune că această băutură minunată întăreşte şi tonifiază organismul. Eschimoşii preferă Seagull Wine, o băutură în care se găseşte un goeland.
În Insulele Laos, şerpii se „scaldă“ în whisky-ul local. Băutura tradiţională în Tibet, ceaiul cu unt de iac, are tendinţa să deruteze la prima degustare. Însă, ca să-l apreciezi, trebuie să te gândeşti că e ca şi cum ai servi o supă caldă. Locuitorii tribului Masai din Africa amestecă laptele cu sânge de animale, o băutură surprinzătoare, care constituie hrana lor de bază.
Fruct cu miros de canalizare
Originar din India, Durian este un „fruct al zeilor“. Are un miros de usturoi, excremente de porc şi terebentină. Însă gustul său este incredibil de bun. Este, poate, cel mai bun fruct din lume (de aceea este supranumit şi „fructul-rege“). Mirosul său persistă foarte mult (circa şase ore) şi este interzis în camerele de hotel, în autobuze, metrouri, trenuri şi în locurile publice. Oamenii din India se bat pe aceste fructe, deoarece gustul lor este incredibil, asta dacă reuşiţi să treceţi peste mirosul lor.
