19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Horoscop

  Berbec    
Un nou-venit în viaţa dumneavoastră vă va pune la încercare. Nu vă aruncaţi cu ochii închişi într-o aventură care s-ar putea să nu vă pună într-o lumină favorabilă. Lăsaţi stelele să hotărască. Deşi sănătatea nu vă dă de furcă de obicei, aveţi grijă de dumneavoastră. O mare surpriză vă va aştepta, probabil, astăzi.

 
  Taur
Energia creativă este la valori maxime astăzi. Mintea vă merge cu viteze ameţitoare şi noi idei vin cu duiumul. O bună parte din timp îl veţi petrece aranjându-le, dezvoltându-le şi chiar încercând câteva. Norocul e contagios. Petreceţi-vă măcar o parte din timp împreună cu oameni împliniţi.

 
  Gemeni
Chiar dacă nu vă place să luaţi hotărâri fără a chibzui bine, uneori nu dispuneţi de toate informaţiile necesare. Încredeţi-vă în instinct şi inima vă va spune ce să faceţi. Aveţi norocul să intraţi într-o perioadă fastă: trebuie doar să nu uitaţi care vă sunt ţelurile.

 
  Rac
Nu lăsaţi lucrurile la voia întâmplării, bazându-vă doar pe soartă. Aceasta vă creează doar fundalul, „broderia“ vă aparţine. Nu vă neglijaţi sentimentele. Lăsaţi-le să curgă liber, spuneţi-i celui pe care îl iubiţi ce înseamnă pentru dumneavoastră, altfel veţi regreta toată viaţa. Înţelegerea problemelor cu care vă confruntaţi este doar începutul.

  Leu
Chiar dacă persoanele din jur vă presează, mergeţi în ritmul dumneavoastră. Vă va ajuta o abordare metodică şi, deşi s-ar putea ca toţi ceilalţi să nu fie prea încântaţi, gândiţi-vă totuşi la ce vreţi să obţineţi. Nu uitaţi că un cuplu nu se poate baza doar pe o relaţie fizică. Trebuie menţinut un program comun cât mai strâns, iar scânteia dragostei depinde de multe alte lucruri.

  Fecioară
Când vine vorba de dragoste, gesturile dumneavoastră sunt imprevizibile. Deşi aţi fi vrut să vă plănuiţi acţiunile cu grijă, intervine ceva care vă face să săriţi peste mulţi paşi şi să ajungeţi unde nu v-aţi fi gândit. Apoi veţi simţi nevoia să daţi înapoi, să aşteptaţi puţin şi să plănuiţi din nou.

  Balanţă
Norocul vi-l faceţi cu mâna dumneavoastră. E important să vă aflaţi în locul potrivit la momentul potrivit, dar e la fel de important să recunoaşteţi oportunităţile care vi se deschid. Se apropie o perioadă în care veţi fi mult mai sobru, posibil datorită grijilor pe care vi le vor produce cei apropiaţi.

 Scorpion
Dacă vedeţi că se iveşte o oportunitate, nu ezitaţi. Unii oameni se simt derutaţi de schimbările bruşte de direcţie. Nu vă înscrieţi în această categorie, căci riscaţi să rataţi o şansă unică. Dacă vreţi sprijinul colegilor în proiectul la care lucraţi, nu-i neglijaţi.

 Săgetător
Vă veţi simţi mult mai înclinat să priviţi critic relaţiile cu cei apropiaţi. Uneori nu strică o privire mai detaşată, dar încercaţi să nu lăsaţi prejudecăţile să vă facă nedrept. Trebuie să vă aşteptaţi la o reîntâlnire cu o persoană pe care o credeaţi uitată. Viaţa dumneavoastră şi-ar putea recăpăta sensul.

  Capricorn
S-ar putea să vă decideţi să încercaţi ceva nou, la care visaţi de un timp. Nu v-aţi mai făcut o bucurie de mult, aşa că nu ezitaţi. Gândiţi-vă şi la aspectele financiare. Tensiunile din ultima vreme încep să-şi facă simţit efectul. Aveţi ocazia să deschideţi o fereastră către lucruri noi şi foarte interesante.

  Vărsător
Se anunţă tensiuni destul de mari în relaţia pe care o aveţi, dar sensibilitatea şi tactul vă vor ajuta să le depăşiţi. Puteţi lua un bilet de loterie. S-ar putea să vi se rezolve o problemă financiară. Aveţi totuşi grijă şi nu vă aruncaţi orbeşte la cheltuieli, câştigul nu e niciodată garantat.

  Peşti
Nu e uşor să faceţi faţă lucrurilor multe şi mărunte care vă asaltează zilnic. Trebuie totuşi să nu uitaţi direcţia în care vreţi să vă îndreptaţi. În caz contrar, vă veţi pierde în detalii fără sens. Şeful poate părea un tiran şi nu toţi colegii sunt încântaţi de ideile dumneavoastră.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS