7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Dependenţi de patru roţi

După cum bine se ştie, şofatul este un stil de viaţă pentru americani. Însă, acest obicei atât de bine înrădăcinat în societatea de dincolo de Ocean şi care s-a transformat într-o adevărată dependenţă de maşină se demonstrează a fi nociv pentru sănătate, mai ales în ceea ce priveşte forma fizică a americanilor. În opinia lui Lawrence Frank, profesor la University of British Columbia, „fiecare 30 de minute petrecute în maşină măresc cu trei la sută riscul de a fi obezi“. În plus, maşina este un obstacol pentru efectuarea în mod regulat a celor 150 de minute de exerciţii fizice moderate săptămânale, care sunt recomandate de specialişti. „Fiecare dintre noi ar trebui să facă în fiecare zi aproximativ 10.000 de paşi. Această cifră este posibilă dacă ne-am deplasa mai mult cu mijloacele de transport în comun sau parcând maşina cât mai departe de destinaţia finală. Însă, cei care se deplasează doar cu maşina, de acasă la serviciu şi invers, ca să meargă la cumpărături, ca să îşi ducă şi să îşi ia copiii de la şcoală, cum fac cei mai mulţi dintre americani, ajung să facă doar 1.000 de paşi“, a precizat James Hill, profesor de pediatrie la University of Colorado. Oraşele cele mai afectate de această „dependenţă“ sunt, de fapt, şi cele mai „noi“ metropole din SUA, care sunt dotate şi cu cea mai bună infrastructură, cum ar fi  Atlanta, Dallas şi Phoenix.
Oraşele „istorice“ precum New York, Boston sau Chicago sunt mult mai „generoase“ pentru pietoni şi oferă şi mai multe mijloace publice drept alternativă la autoturisme. În plus, clima din oraşele „în pericol“ nu este tocmai prielnică pentru mersul pe jos, iernile geroase şi verile toride din aceste zone nefiind prea plăcute pentru plimbări. Actualmente, autorităţile din SUA, ţară unde maşina a fost dintotdeauna considerată un simbol al libertăţii, depun eforturi serioase pentru a oferi mai multe alternative „de deplasare“ cetăţenilor, cum ar fi mai multe tramvaie şi un sistem de iluminare performant în zonele întunecate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS