14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinParfumul, mireasma fiecărei zile

Parfumul, mireasma fiecărei zile

Parfumul poate spune multe despre personalitatea unei femei, lucru dovedit de-a lungul timpului şi reflectat prin faptul că el este un element preţuit în orice cultură de pe mapamond.

La fiecare patru secunde, o sticluţă de parfum se vinde undeva, într-un magazin din lume. Nici nu este de mirare, ţinând cont de faptul că fiecare dintre noi foloseşte parfum în fiecare zi. Potrivit statisticilor, 96 la sută dintre femei şi 73 la sută dintre bărbaţi se dau cu parfum în fiecare dimineaţă înainte de a pleca de acasă ori seara, înainte de a merge la o petrecere.

Tipuri

În linii mari, există trei tipuri de parfum, care sunt determinate de concentraţia de uleiuri esenţiale şi de cantitatea de alcool pe care acestea le conţin. Apa de parfum conţine 15-20 la sută uleiuri esenţiale, având cea mai mare concentraţie de componente parfumate. Este un produs intens, care se evaporă încet, dar care, din păcate, este foarte scump. Apa de toaletă conţine 8-17 la sută uleiuri esenţiale, fiind tipul de parfum ideal pentru zi. Apa de colonie, cunoscută şi sub denumirea de apă parfumată, este cel mai „slab“ şi uşor parfum, conţinând în jur de 5 la sută uleiuri esenţiale.
Toate sunt produse prin combinarea de proporţii diverse de etanol şi uleiuri esenţiale. Plantele şi fructele care sunt cel mai des folosite în obţinerea parfumurilor sunt bergamota, cedrul, gardenia, levănţica, lămâia, stânjenelul, iasomia, zmeura, salvia, trandafirul, lemnul de santal, vanilia, violeta, eucaliptul, anasonul, kiwi, mărul şi dafinul.

Cum alegem

Când mergeţi să vă cumpăraţi un parfum, alegeţi-l cu atenţie, în funcţie de ocazia cu care intenţionaţi să-l folosiţi şi ţinând cont de anotimp. Aromele proaspete sunt potrivite pentru lunile calde de vară, în timp ce parfumurile mai înţepătoare atenuează răceala din zilele friguroase. În timpul zilei, este indicat să alegeţi un parfum subtil, dar pentru o ieşire în oraş seara nu ezitaţi să vă parfumaţi cu unul mai puternic. Optaţi pentru o aromă subtilă şi plăcută, iar cel mai important lucru este ca parfumul să se potrivească perfect personalităţii dumneavoastră. Cele fructate şi florale sunt calmante, proaspete şi senzuale, în timp ce aromele mai puternice au capacitatea de a funcţiona ca un afrodiziac.

Testarea înainte de cumpărare

Regula de aur atunci când încercaţi un parfum este să nu fi aplicat altul înainte şi nici o loţiune de corp aromată. Asiguraţi-vă că pielea este curată. Cea mai bună metodă de a testa o aromă nouă este să o aplicaţi pe încheietură sau să pulverizaţi parfumul pe tester. Aşteptaţi câteva minute înainte de a-l mirosi, pentru că parfumurile îşi schimbă mireasma la câteva minute după aplicare. Mirosiţi parfumul de la câţiva centimetri distanţă. Indicat este să nu încercaţi mai mult de patru parfumuri deodată, pentru că s-ar putea să nu mai ştiţi care cum miroase.
La fel de important este şi faptul că un parfum miroase diferit aplicat pe pielea altei persoane. Astfel, dacă vă place aroma parfumului unei prietene, nu vă grăbiţi să vi-l cumpăraţi şi dumneavoastră, pentru că s-ar putea să aibă alt miros, care să nu vă placă.

Metode corecte de aplicare

Parfumul trebuie aplicat întotdeauna pe pielea curată. Alegeţi cantitatea de parfum pe care intenţionaţi să o pulverizaţi în funcţie de concentraţia produsului. Parfumul, apa de toaletă şi apa parfumată trebuie aplicate în puncte de pe corp unde se simte pulsul, ca, de exemplu, punctul de îmbinare a braţului cu antebraţul, zona din spatele genunchiului, pe gât, în spatele urechii şi la încheietura mâinii. Astfel, mireasma se menţine mai mult timp. Dacă veţi folosi apă de toaletă, altă modalitate ar fi să pulverizaţi parfumul în aer şi să treceţi prin norişorul parfumat, astfel acoperindu-vă tot corpul cu aroma plăcută.
Ideal este ca parfumul să fie aplicat pe piele înainte de a vă îmbrăca, pentru că aşa se va impregna subtil în haine şi mirosul se va intensifica atunci când vă veţi dezbrăca. O greşeală uriaşă pe care o fac multe persoane este să aplice parfumul direct pe haine: parfumul pătează şi, în afară de asta, mireasma nu durează mai mult, aşa că evitaţi să comiteţi şi dumneavoastră o astfel de eroare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU