Marea Barieră de Corali este o frumuseţe ce te lasă mut de uimire, unde vieţuiesc peste 6.000 de specii de crustacee, moluşte, broaşte ţestoase şi delfini.
O minune a lumii în adevăratul sens al cuvântului, astfel poate fi caracterizată Marea Barieră de Corali din Australia. În faţa acestei frumuseţi rămâi fără cuvinte şi nu trebuie decât să explorezi cel mai mare sistem de recif coraligen din lume, care cuprinde aproximativ 3.000 de recife şi 300 de insule ce se întind de-a lungul a 2.600 de kilometri şi acoperă o suprafaţă de 344.400 km. Suprafaţa ocupată de recife este mai mare decât Irlanda şi Marea Britanie împreună. Reciful este situat în Marea de Corali, în apropiere de coasta Queensland-ului. Întinzându-se pe circa 2.030 de kilometri de-a lungul plăcii continentale a Australiei de Nord-Est, este cea mai mare entitate vie de pe pământ. Pe alocuri se grupează în jurul unor insule reale – de fapt, culmile unui lanţ muntos, prăbuşit de mult. Dar extraordinara bogăţie provine de la cele 3.000 de recife, insule, bancuri de nisip şi lagune, fiecare în alt stadiu de dezvoltare. Recifele sunt rezultatul a 10.000 de ani de activitate, în timpul cărora oceanul s-a ridicat până la nivelul actual, după ultima eră glaciară. Marea Barieră de Corali oferă un spectacol superb de corali coloraţi şi peste 10.000 de specii marine unice (6.000 de specii de crustacee, moluşte, broaşte ţestoase, delfini).
Un tărâm cu care natura a fost generoasă
Pentru oamenii de ştiinţă, pentru iubitorii vieţii acvatice, pentru fotografi, pentru scufundătorii amatori, pentru pescari sau pentru orice turist, Marea Barieră de Corali este un loc de vis. Animale, minerale şi vegetale, toate într-un singur loc.
Viaţa recifului este sezonieră: octombrie, noiembrie şi decembrie sunt luni cu viaţă subacvatică activă de împerechere; din ianuarie până în mai este o grădiniţă ce invadează apele din jurul recifelor; din iunie până în septembrie este sezonul de pescuit al delicateselor. Giuvaierul tărâmului Queensland este cea mai mare structură de pe Terra şi are unele dintre cele mai frumoase ornamente de pe pământ. Preţiosul loc adună pe suprafaţa sa culori superbe precum: azur, indigo, safir şi alb din cel mai pur, vizibil chiar de pe Lună şi este ciudat că primii europeni care au văzut Marea Barieră de Corali au fost zgârciţi în descrierea ei. Majoritatea, desigur, erau oameni ai mării care aveau alte preocupări decât frumuseţile naturii. Însă, în urma lor au venit exploratorii, care, în încercarea de a ne transmite frumuseţea de acolo, descriu universul recifelor de corali printr-un limbaj plin de culoare. Toţi vorbesc despre magnificele grădini minerale, populate de creaturi stranii, cu forme şi culori uimitoare, în care lupta pentru hrană şi spaţiu este intensă şi continuă. Azi ne putem numi norocoşi pentru că avem la îndemână tehnologii avansate, prin care putem vedea ce se întâmplă în apă şi cum peisajele subacvatice se transformă clipă de clipă. Cunoaştem, datorită mijloacelor moderne de scufundare, mai multe lucruri decât ştia, de pildă, Charles Darwin. În linii mari, ştim cum trăiesc şi cum se dezvoltă recifele, ce animale populează acest mediu, care sunt relaţiile dintre ele, cine sunt prădătorii şi prăzile, cum funcţionează, în ansamblu, întregul ecosistem şi, mai ales, am început să înţelegem extrema lui fragilitate, dar şi pericolele care-l pândesc şi îl pot distruge. Pentru un biolog, recifele de corali sunt adevărate laboratoare, în care se pot realiza cercetări ştiinţifice de o infinită varietate, iar pentru scufundătorul îndrăgostit de mediul submarin reprezintă acea ultimă frontieră, un univers încă virgin, care aşteaptă să fie descoperit.
Lumea plină de mister de sub ape
Pentru a face faţă competiţiei nemiloase şi pericolelor ce domnesc pretutindeni în recif, unele vieţuitoare, separate adesea de multe trepte pe scara zoologică, sunt gata să accepte „căsătorii din interes“, adică asocieri (termenul general este „simbioză“) care, cel puţin la prima vedere, par de-a dreptul ciudate. Aşa este convieţuirea dintre speciile de peşti-clovn (genul Amphiprion, familia Pomacentridae) şi marile actinii numite şi anemone, cu tentaculele garnisite de celule urzicătoare (nematociste), capcane mortale pentru speciile care formează zooplanctonul, dar şi pentru majoritatea peştilor de dimensiuni mai reduse. Peştii-clovn par să se bucure de o imunitate totală faţă de veninul din tentaculele anemonei, acestea transformându-se într-un adăpost pe care peştii nu-l părăsesc niciodată.
Este o asociere fascinantă între un celenterat, din încrengătura Cnidaria, aflat abia pe treapta a doua a metazoarelor, imediat după spongieri (bureţi), şi un animal vertebrat, un peşte. Cum a fost ea posibilă? Ipoteze dintre cele mai fanteziste s-au succedat de-a lungul anilor. Astăzi este acceptată părerea că peştii Amphiprion reuşesc să se protejeze de efectul urzicant al tentaculelor anemonei printr-un strat gros de mucus, care le acoperă întreaga suprafaţă a corpului. Dacă acest strat de mucus se subţiază sub o anumită limită sau dispare, peştele este pierdut. Paralizat imediat de veninul celulelor urzicătoare, el este devorat. Dar astfel de situaţii sunt, se pare, destul de rare. În mod obişnuit, peştii-clovn stau aproape permanent printre tentaculele anemonei sau în preajma acestora, dar se refugiază grabnic în mijlocul lor, de îndată ce apare un potenţial prădător.
Cum au fost descoperite aceste frumuseţi?
În 1606, pe aici a trecut spaniolul Luis Vaez de Torres, împins de furtună dincolo de extremitatea statului Queensland, prin strâmtoarea care astăzi îi poartă numele. A urmat căpitanul Cook, a cărui corabie HSM (Her Majesty Ship) Endeavour a fost prinsă şi grav avariată între recif şi continent, în 1770. După el a venit căpitanul Bligh, care, în 1789, şi-a dus camarazii înfometaţi şi revoltaţi de pe Bounty printre recife spre apele calme de dincolo de ele.
Joseph Banks, botanistul de pe vasul Endeavour, a fost uimit de aceste locuri. După ce corabia a fost reparată, el a scris: „Un recif ca acela prin care tocmai am trecut este lucru rar cunoscut în Europa sau oriunde altundeva decât în aceste mări. E un zid de corali ridicându-se perpendicular din oceanul fără fund“.
Deşi coralii prosperă în ape puţin adânci, în care pătrunde lumina, Banks a avut dreptate când a evidenţiat caracterul unic al Marii Bariere de Corali.
Omul, ameninţarea cea mai mare pentru recif
Deşi este unul dintre cele mai puternice şi mai bine integrate ecosisteme ale lumii, echilibrul său este extrem de fragil. Presiunile asupra unui singur element pot avea efecte dezastruoase asupra întregului ansamblu. Reciful face faţă tuturor, furtuni şi valuri ucigaşe, dar în secolul XXI, ameninţarea cea mai mare este omul. Aborigenii vânează şi pescuiesc de secole în apropierea recifului, fără a-l afecta. În secolul XX, însă, au apărut deja cicatricile lăsate de pescuitul intensiv, vânătoarea de balene, comerţul cu melci marini afumaţi şi goana după preţioasele perle. Declararea zonei ca parc naţional a limitat aceste riscuri, dar turismul este atent controlat.
Chiar şi în aceste condiţii, unii specialişti consideră că reziduurile deversate de staţiunile turistice au provocat o recentă înmulţire explozivă a stelelor de mare cu spini, şi că resturile alimentare au provocat înmulţirea peste măsură a populaţiei de pescăruşi.
Oficialităţile din Queensland şi-au asumat soluţionarea acestor probleme şi au împiedicat apariţia altora, astfel că la nivel global impactul turismului a fost până acum moderat.
