7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPateuri cu ciuperci

Pateuri cu ciuperci

Ingrediente: Pentru aluat: 450 g făină, 200 g unt rece, 300 g smântână, 3 gălbenuşuri, sare.
Pentru umplutură: 1 ceapă medie, 250 g ciuperci proaspete, 200 g carne tocată sau de pui, 1 ou, sare, piper.
Mod de preparare:
Se freacă făina, sarea şi untul, până când acesta este încorporat. Se adaugă smântâna şi gălbenuşurile, frecând uşor cu lingura, şi se adună aluatul fără a frământa. Se dă la frigider şi se lasă minimum trei ore. După ce se scoate de la rece, aluatul se va întinde pe masa presărată cu făină, într-o foaie de aproximativ 2-3 mm grosime. Se taie drept marginile şi se împarte pe lungime în trei fâşii late de aproximativ 10 cm. Fiecare fâşie se taie triunghiuri. Între timp se prepară umplutura: se căleşte ceapa, se adaugă carnea tocată şi ciupercile, iar la sfârşit sarea şi piperul. În centrul fiecărui triunghi se pune umplutura, apoi fiecare colţ al triunghiului se pliază peste umplutură. Pateurile se ung cu puţin gălbenuş de ou amestecat cu lapte, după care se presară susan. Se coc aproximativ 20 de minute, la 180 de grade, în cuptorul preîncălzit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS