10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinOlimpiada supereroilor

Olimpiada supereroilor

Recent încheiatele Jocuri Olimpice de la Beijing ne-au demonstrat, încă o dată, că sportivii profesionişti au ajuns la performanţe incredibile, care îi transformă în supereroi.

 

Inspiraţi de o afirmaţie a medaliatului cu aur la Jocurile Olimpice de la Beijing în proba de 50 de kilometri marş, italianul Alex Schwatzer, care la terminarea cursei a declarat sigur pe el că „astăzi nu m-ar fi învins nici Superman“, jurnaliştii de la cotidianul italian Corriere della Sera s-au lansat într-o comparaţie între eroii de la Olimpiadă şi cei mai populari supereroi. Acest exerciţiu de imaginaţie ne permite să ne concentrăm atenţia pe anumite „dueluri directe“ la limita capacităţilor fizice şi biologice, pe care mai apoi le putem verifica în mod raţional. În acest fel vom observa la fiecare dintre supereroi o anumită anomalie a fiinţei umane.

 

Michael Phelps – Sub-Mariner şi principiul acţiunii şi reacţiunii

 

Potrivit unei controversate teorii, strămoşii noştri ar fi devenit bipezi după o lungă perioadă de convieţuire în habitatul semi-acvatic din zona Africii. De altfel, omul-delfin Michael Phelps, „băiatul de aur“ al Americii, care şi-a adjudecat opt titluri olimpice, devenind cel mai titrat sportiv din istoria Olimpiadei, este aici ca să ne amintească asta. La fel ca şi „omul-amfibie“ Sub-Mariner, Phelps, cu morfologia sa aparent lipsită de armonie (raport picioare-bust categoric în favoarea acestuia din urmă) şi cu fiziologia sa cu un nivel de lactat foarte coborât la terminarea concursului, este o dovadă vie a faptului că, deşi controversată, această teorie ar putea fi adevărată. În acest mod, performanţele lui Phelps, aflate la limita dintre hidro şi aerodinamică, par să sfideze cea de-a treia lege a lui Newton (principiul acţiunii şi reacţiunii care spune că oricărei acţiuni i se opune o reacţiune cu o forţă egală), mai ales prin stilul său de înot fluid „fără spumă“, o adevărată planare în apă.

 

Usain Bolt – Flash şi forţa de frecare

 

Despre multiplul campion olimpic şi deţinătorul recordului mondial la 100, 200 şi la ştafeta de 4×100 metri, Usain Bolt, ne-am putea inspira dintr-un citat al marelui critic literar evreu german, traducător şi filosof Walter Benjamin, care spunea că „vântul bate din viitor“. Cam aşa am putea rezuma tot ce s-a scris în această perioadă despre campionul jamaican. Acest viitor, dacă l-am observa cu mai multă atenţie, ar avea şi „nuanţe“ arhaice. Altă teorie, mai puţin controversată decât cea anterioară, spune că bipedismul ar fi un răspuns la savană, cu scopul de a mări posibilităţile de fugă şi vânătoare. Alergarea şi viteza lui Bold, care ne aduc aminte de Flash, par a duce la extrem această „emancipare“ fiziologică. Relaţia atipică dintre amplitudinea şi frecvenţa paşilor permite contracararea frecării enorme, care creşte odată cu viteza. Între omul de Neanderthal şi cyborgul proiectat de Pistorius se intercalează astfel şi silueta atletică a Uomo de Trelawny (oraşul natal al atletului jamaican).

 

Yelena Isinbayeva – Wonder Woman şi gravitaţia

 

Creată de un desenator feminist, Wonder Woman nu îi este cu nimic inferioară lui Superman în ceea ce priveşte forţa, viteza şi agilitatea, toate fiind calităţi pe care Yelena Isinbayeva, campioana olimpică şi deţinătoarea recordului mondial la săritura cu prăjina, le deţine la nivelul unui săritor de sex masculin. În lupta sa împotriva principiului gravitaţiei, „ţarina“ excelează în toate secvenţele: accelerare coordonată a alergării, armonia „fazei L“ – momentul în care prăjina fixată permite „convertirea“ vitezei orizontale în una verticală şi cea a saltului propriu-zis, cu corpul care face o rotaţie de 180 de grade.

 

Guo Jingjing – Shadow Cat şi densitatea materiei

 

Dintre X-Men, Shadow Cat, pe numele său adevărat Kitty Pryde, chinezoaica Guo Jing Jing, campioană olimpică la săriturile de la trambulină, este de departe o sportivă complexă: stăpâneşte artele marţiale, are mintea „modulară“ ca un computer şi, mai ales, poate anula relaţiile atomice ale propriului corp prin intermediul fiecărei stări a materiei solide şi lichide. Graţia tulburătoare a divinei săritoare Guo JingJing are ca rezultat exact această proprietate extremă: unică în controlul algebric al propriilor scheme ideomotoare (a fiecărui segment a corpului), reuşeşte să gradeze ca nimeni altcineva „tensiunea“ figurii în aer şi „detensionarea“ bruscă la intrarea în apă. Această intrare acţionează ca o tastă „off“ asupra moleculelor, fiind, de fapt, o dematerializare temporară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS