11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinEcosezul, tendinţa sezonului de toamnă

Ecosezul, tendinţa sezonului de toamnă

Tartanul şi imprimeurile ecosez sunt elemente ce nu trebuie să lipsească din garderoba dumneavoastră în sezonul de toamnă care se apropie cu paşi repezi.

Dacă ar trebui să rezumăm tendinţele în materie de modă pentru toamnă, atunci putem să spunem, fără să greşim, că tartanul este elementul esenţial şi cuvântul de ordine. El este un termen specializat, care desemnează un gen de ţesătură pe care pasionaţii de modă o cunosc dintotdeauna, şi anume imprimeurile ecosez. Pantaloni largi, fuste scurte, veste, rochii, haine şi cămăşi, toate obiectele vestimentare vor fi ornate în acest sezon cu carouri de diferite mărimi şi culori.

Tartanul este materialul făcut celebru de kilturi, acea ţesătură de lână în carouri colorate pe care o purtam când eram mici şi care ne dădea un aer de şcolar cuminte. Astăzi, imprimeurile ecosez sunt foarte la modă şi revin în forţă în tendinţele toamnei. Vestea bună este că, în acest sezon sunt permise toate formele şi culorile.

 

Modernism

 

Imprimeul ecosez a trecut printr-un procedeu de întinerire special pentru această toamnă. Fustele gen kilt ies din scenă, la fel ca şi carourile roşii, grosolane. Anul acesta, tartanul este rafinat, în primul rând, prin formele hainelor: nu mai există fuste largi şi diforme, ci designerii propun pantaloni, sacouri şi cămăşi, mantouri şi bermude, veste, rochii şi fuste scurte, toate „împrumutând“ un aer britanic. Pentru ca apariţia dumneavoastră în haine cu imprimeuri ecosez să aibă impactul pe care vi-l doreaţi, vă recomandăm să mizaţi pe imprimeurile modernizate cu carouri. Pentru asta, este suficient să deviaţi un pic de la roşul şi albastrul atât de obişnuite pentru materialele în carouri şi îndrăzniţi să purtaţi haine ecosez ce combină nuanţe mai tari, precum violet sau roz aprins, ori combinaţii de negru şi galben.

 

Aristocratic sau rebel?

 

Întrucât ecosezul este cea mai importantă şi specială tendinţă a toamnei, nu trebuie să ne mirăm prea tare constatând că „acoperă“ toate stilurile vestimentare, începând cu cel clasic şi încheind cu cel mai degajat şi rebel.

Deşi ecosezul poate conferi un aspect uşor aristocratic, nu trebuie să uităm totuşi că, în anii ‘80 acest material era preferatul întregii generaţii de copii rebeli, devenind la un moment dat chiar un fel de uniformă a punkerilor. Îmbinând toată istoria de până acum, tartanul din această toamnă este prezent atât în sacourile cu croială clasică, „dedicate“ doamnelor, cât şi în fustiţa extrem de scurtă, roşie, care dă celei ce o poartă un aspect de copiliţă rebelă.

 

Pe podiumurile de prezentare

 

Tendinţa ecosez este coborâtă direct de pe podiumurile de modă. Colecţiile marilor creatori precum Dolce&Gabbana, Ralph Lauren sau Isabel Marant includ haine cu imprimeuri în carouri de toate culorile, afişând totuşi o preferinţă pentru versiunea originală, roşu şi negru.

Şi cum tendinţele propuse pe podiumuri nu rămân fără ecouri, regăsim haine ecosez şi pe covorul roşu de la Hollywood. Sarah Jessica Parker a îndrăznit să se afişeze într-o rochie de tul şi dantelă asortată, combinate cu tartan roşu şi negru, o creaţie a designerului britanic Alexander McQueen.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU