24.6 C
Craiova
marți, 11 iunie, 2024

Cina la pahar

Ultima modă în materie de organizare a meselor festive este aceea de a renunţa la tradiţionalele farfurii şi de a servi diferitele mâncăruri în cupe sau în pahare.

 

Pahare de toate felurile, de la cele înalte şi încăpătoare, la cele de vin sau de Martini, şi mergând până la cele pentru şampanie sau cupe. Fantezia nu are limite atunci când vine vorba despre modalităţile în care puteţi folosi paharele nu pentru a consuma o băutură, ci pentru a lua masa. Este, fără îndoială, una dintre cele mai originale moduri de a vă întâmpina oaspeţii chiar dacă este vorba despre o cină între prieteni sau de una cu invitaţi pretenţioşi. Prânzul sau cina pot fi la fel de bine servite folosindu-vă doar de pahare. Ideea îi aparţine lui José Maréchal, în prezent bucătar la cafeneaua Noir din Paris, care în trecut a lucrat la unele dintre cele mai renumite restaurante franceze şi care s-a remarcat prin incredibila sa abilitate de a pregăti feluri de mâncare extrem de delicioase, pe care le servea în pahare. Mici sau mari, în funcţie de porţiile pe care le pregătea, paharele erau preferatele lui José Maréchal, care a scos la iveală o nouă perspectivă şi o nouă modalitate de înţelegere a veselei. Toate preparatele realizate de el, de la aperitive, la supe, felurile principale de mâncare sau deserturi, erau servite în pahare.

 

De sticlă sau de plastic

 

Există numeroase reţete de dulciuri şi salate care pot fi foarte uşor servite în pahare de sticlă sau de plastic. Acestea din urmă se pot dovedi extrem de folositoare mai ales în cazul în care aveţi foarte mulţi invitaţi şi cele de sticlă pe care le aveţi la dispoziţie nu sunt suficiente. „Ar fi inutil să cumpăraţi foarte multe pahare doar pentru că se întâmplă o dată să ai mulţi invitaţi. După aceea v-aţi confrunta cu problema spălatului şi, mai ales, cu aceea de a găsi un loc suficient de încăpător pentru a le depozita“, scrie Maréchal în cartea sa „Pahare lacome“, în care prezintă multe dintre reţetele sale preferate care pot fi servite la pahar.

Preparatele sale sunt cu adevărat delicioase, combinând ingrediente tradiţionale şi exotice într-un mod în care reuşeşte să ofere clienţilor unele dintre cele mai inedite savori. Iată câteva dintre preparatele sale: caviar cu cremă de parmezan, carne de miel condimentată cu mentă, tiramisu cu cremă de lămâie şi fistic sau budincă de cocos cu lămâie verde.

Din frigiderul celor care doresc să îmbrăţişeze acest nou mod de a servi masa nu trebuie să lipsească brânzeturile de tot felul, de la cele dulci, la cele sărate, şi salatele, considerate de Maréchal baza la care nu se poate renunţa pentru cei care vor să încerce improvizaţiile la pahar.

De asemenea, importante sunt şi condimentele, ierburile aromate, dulceţurile şi marmelada. Unica regulă ce trebuie respectată, în cazul în care se apelează la marmeladă, este aceea că trebuie să fie preparată exclusiv din fructe de sezon. Pentru a decora creaţiile puteţi apela la frunze de mentă, curry, paprica sau chimen. Siropurile şi sosurile vor da culoare aranjamentelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII