5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Muzica grăbeşte vindecarea
după un atac cerebral

Cercetătorii finlandezi au descoperit de curând că muzica poate ajuta persoanele aflate în convalescenţă, în urma unui atac cerebral, să se însănătoşească mai repede. Oamenii de ştiinţă susţin că pacienţii care au suferit un astfel de atac şi care ascultă muzică timp de câteva ore în fiecare zi îşi revin mai repede, comparativ cu cei care nu sunt supuşi terapiei prin muzică. Această metodă de tratament neconvenţională este folosită de foarte mult timp pentru alinarea sau tratarea anumitor afecţiuni, iar acum s-a constatat că, datorită muzicii, persoanele care au suferit un atac cerebral nu doar îşi îmbunătăţesc memoria verbală mai rapid, ci reuşesc să îşi menţină o stare de spirit pozitivă în timpul convalescenţei. În raportul elaborat după încheierea studiului, cercetătorii finlandezi au notat că „aceste descoperiri demonstrează pentru prima dată faptul că terapia prin muzică efectuată în prima fază a convalescenţei sporeşte memoria cognitivă a pacienţilor şi previne depresia“. În cadrul experimentului au fost analizate cazurile a 60 de pacienţi aflaţi în convalescenţă după un atac cerebral. În toate situaţiile, atacul a avut efecte negative asupra controlului motric, a funcţiilor cognitive şi a vorbirii. Subiecţii au fost împărţiţi în două grupuri: pacienţii aflaţi într-unul dintre ele au fost supuşi terapiei prin muzică, iar ceilalţi, nu. S-a constatat că, în aceeaşi perioadă, persoanele din prima categorie şi-au îmbunătăţit memoria verbală cu 60 la sută, comparativ cu cele din cealaltă categorie. „Acest experiment ar trebui considerat drept un studiu-pilot pentru cercetări viitoare“, a spus psihologul Teppo Sarkamo, care a condus studiul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS