9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinStaţiunea Păltiniş dezvăluie turiştilor o lume a schiului

Staţiunea Păltiniş dezvăluie turiştilor o lume a schiului

Consacrată atât ca staţiune de schi cu zăpadă din abundenţă, telescaun şi teleschi, cât şi ca staţiune de tratament al unor afecţiuni endocrine, ale sistemului nervos şi respirator, Păltinişul este o destinaţie de vacanţă în orice anotimp.

Staţiunea Păltiniş este situată pe panta nord-estică a Munţilor Cindrel, în Carpaţii Meridionali, la 32 de kilometri de Sibiu. Este înconjurată de păduri de conifere cu un aer puternic ozonizat, bogat în aerosoli, şi de peisaje de o frumuseţe rară, mai ales pe drumul ce urcă spre staţiune. Binecunoscuta staţiune climaterică şi de vacanţă a fost înfiinţată în anul 1894 de Siebenburgische Karpathen Verein (SKV, Societatea Carpatină Transilvăneană). Este recunoscută a fi cea mai veche staţiune turistică din ţară, dar şi aflată la cea mai mare altitudine, 1.442 m. Centrul actual al staţiunii este alcătuit din vile, dintre care unele au constituit nucleul de bază al Păltinişului, aşa-numitul „loc de cură“. Dintre acestea, câteva sunt conservate şi declarate monumente istorice: Casa Turiştilor (construită în anul 1894), Casa Medicilor (1895) şi Sala Monaco (1898).
Un fenomen meteorologic frecvent întâlnit la Păltiniş este inversiunea temperaturii. În astfel de zile, dincolo de „marea de nori“ aflată în depresiune, pot fi văzute vârfurile Munţilor Făgăraş spre est, ale Munţilor Rodnei spre nord-est, iar spre nord-vest, ale Munţilor Apuseni. Fără îndoială, această unică panoramă asupra întregii regiuni vă va fermeca.

Masivul Cindrel oferă condiţii excelente pentru schi

Iarna, Păltiniş este una dintre staţiunile favorite pentru sporturile de iarnă, oferind multe pârtii de schi de dificultăţi diferite. Schiorii au la dispoziţie un telescaun (pe o distanţă de 1.025 m şi o diferenţă de nivel de 241 m), un teleschi (pe o distanţă de 410 m şi o diferenţă de nivel de 138 m) şi o instalaţie pentru nocturnă.
Condiţiile de schi sunt excelente iarna, începând din decembrie şi până în aprilie, pentru oameni de toate vârstele, profesionişti, precum şi începători, schiori de fond şi de tură.
Iarna, Masivul Cindrel, prin morfologia sa (culmi domoale şi platouri), oferă condiţii excelente pentru practicarea schiului de fond şi de tură. Veţi putea beneficia aici de o ofertă variată, care cuprinde schiul alpin clasic, dar şi practicarea de activităţi sportive la modă, precum snowboarding-ul. Pentru schiul de fond se folosesc mai multe trasee omologate de forurile de specialitate.
Pârtia de schi de pe Muntele Onceşti dispune de telescaun, teleschi şi baby-lift. În staţiune sunt vile, hoteluri, restaurante, baruri, club, bibliotecă. Păltinişul este punctul de pornire pentru multe trasee turistice în Munţii Cindrel şi ai Lotrului.
Aceste zone alpine, caracterizate prin abundenţa zăpezii, oferă grade de dificultate şi o pistă bună pentru toate nivelurile, pentru adulţi şi copii. Cei care vin la Păltiniş în sezonul estival se pot bucura de diverse modalităţi de recreere, cum ar fi restaurante, club cu teatru şi cinema, discotecă, bibliotecă, terenuri de sport (tenis, volei, handbal), trasee turistice (plimbări prin staţiune şi în zonele învecinate, pline de tufe de fructe de pădure, sau excursii prin munţii din împrejurimi: Gâtul Berbecului – 1.175 m, Santa – 1.230 m, Cheile şi Cascada Cibinului, vârful Cindrel – 2.244 m).

Staţiunea este o sursă de sănătate

Păltiniş se bucură de o climă alpină temperat-boreală, cu influenţe vestice. Aceasta face ca iarna să dureze patru-cinci luni, vara – cinci luni, iar stratul de zăpadă să se menţină în medie 170 de zile pe an. Un fenomen frecvent care favorizează turismul este dat de prezenţa inversiunilor de temperatură, acestea manifestându-se prin cer senin şi temperaturi ridicate, deşi se află la această altitudine. Factorul terapeutic principal este climatul alpin cu aer pur, fără praf sau particule alergice, puternic ozonizat, bogat în aerosoli ionizaţi şi radiaţii ultraviolete. Staţiune pentru toate anotimpurile, este un loc foarte plăcut pentru vacanţe şi o sursă deosebită de sănătate. Este recomandată în tratamentul asteniilor, organismului slăbit, suprasolicitării fizice şi intelectuale, anemiilor secundare şi dereglărilor de creştere la copii, dereglărilor pleuro-pulmonare (sechele după pleurezie şi după pneumopatii virale sau bacteriale) şi bolilor endocrine.
Un important obiectiv turistic în staţiune îl constituie Schitul, o
biserică de lemn ridicată în deceniul trei al secolului XX, unde se află mormântul lui Constantin Noica. Biserica este situată la intrarea în Păltiniş, la o altitudine de peste 1.350 de metri, aparţine de Arhiepiscopia Sibiului, este ctitorită de Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, între anii 1925 şi 1927, are hramul Schimbarea la Faţă a Domnului şi beneficiază de o catapeteasmă realizată între 1944-1945 de Constantin Vasile în stil neobizantin. Fresca este opera lui Ovidiu Preotescu, iar bisericuţa a fost ridicată cu meseriaşi din Răşinari.
Printre obiectele de valoare păstrate în locaşul de cult se numără Icoana Sfintei Parascheva, datată 1904, şi o Psaltire din aceeaşi perioadă. Este construită din lemn de brad şi şindrilă şi imită stilul vechilor biserici de lemn din Transilvania. În Platoul de brazi din incinta Schitului se află clopotniţa cu cele două clopote din bronz, datând din anul 1927, turnate de fosta fabrică Schieb – Kantz, o toacă de metal şi una de lemn.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS