Doina Pologea a început prin a scrie proză şi reportaje pentru copii, a continuat cu poezii, pentru ca mai târziu să se oprească asupra scriiturii de teatru.
Dacă astăzi semnează scenariul unor piese pentru copii, precum „Hansel şi Gretel“, „Prinţul din piper“, „Unde se ascunde zmeul?“ sau „Buxifan“, până mai ieri ieşeau de sub peniţa sa poezii şi proză. De fapt, genurile cu care a şi debutat Doina Pologea, alături de reportajele pe care le publica în revista pentru copii Cutezătorii. Se întâmpla prin 1971, pe vremea când omul de litere de astăzi avea doar 13 ani. „Prima mea proză se numea «Picăţele»“, îşi aminteşte Doina Pologea. A fost rapid remarcată, un merit în acest sens avându-l şi scriitorul Costache Anton, autorul romanului „Seri albastre“, care a ştiut să-i aşeze materialul în pagina revistei în aşa fel încât să atragă atenţia, spre a fi citit. De aici încolo au urmat alte şi alte scriituri, „povestiri apărute în aceeaşi publicaţie, în care mai semnau copii care aveau să devină nume mari ale literaturii precum: Matei Vişniek, Gheorghe Truţă, cel care avea să scrie peste ani cunoscuta piesă, «Alice nu ştie să moară» şi alţii“, a completat Doina Pologea.
Sub îndrumarea marelui Marin Sorescu
Poeziile care au ieşit de sub peniţa sa au fost răsplătite cu premii pe la diferite cenacluri literare, concursuri ale elevilor. Şi totuşi, în anii studenţiei, cariera literară s-a frânt. Tânăra scriitoare simţea însă nevoia să creeze. Şi atunci, sub îndrumarea ziariştilor Cornel Nistorescu şi Ion Cristoiu, a reînceput să scrie reportaje, care au cucerit la publicare. Şi, totuşi, nici una dintre scrierile sale nu fusese adunată într-un volum. Acelaşi Costache Anton, care o sprijinise cu ani în urmă, avea să îi întindă şi de această dată o mână de ajutor. „În 1988 am strâns povestirile publicate în Cutezătorii, le-am adăugat altele noi şi am publicat prima carte la Editura Ion Creangă din Bucureşti“. „Peşcăruşii nu se tem de furtună“ avea să vadă lumina tiparului, iar Doina Pologea să aşeze în biblioteca personală primul său volum de povestiri pentru copii. Povestea nu se opreşte aici, căci, „fiind repartizată la Craiova, după absolvirea facultăţii, mi-am dus mai departe vocaţia manifestată în copilărie, în cadrul cenaclului Ramuri, condus de Marin Sorescu. Aici, am fost din nou răsplătită cu un premiu pentru proză scurtă. În plus, povestirile istorice pe care le-am scris în acea perioadă au fost grupate în volumul «Muntele şi oglinda». Volumul n-a putut apărea în anii comunismului din cauza cenzurii. După evenimentul din decembrie 1989 a văzut lumina tiparului, la Editura Scrisul Românesc, căci una dintre primele griji ale lui Marin Sorescu a fost să publice această carte şi pe cea a lui Patrel Berceanu- «Lacrimi civile», o carte care a trecut neremarcată în tumultul vieţii postrevoluţionare“, povesteşte Doina Pologea. Perioada prozei purtând semnătura Doinei Pologea se termină, căci, după revoluţie, atenţia scriitoarei s-a îndreptat în altă direcţie, spre poezia religioasă. Şi când numărul operelor aparţinând acestui gen de scriitură a atins cifre impresionante, ele au fost adunate în volumele: „Fantastica Făclie“, apărut în 2002, la Editura MJM, şi „Părtaşii Iaborului“, în 2007, la Editura Nico. Alt gen avea să o cucerească, piesele de teatru pentru copii, pe care a început să le scrie la îndemnul soţului său, Patrel Berceanu. Tot el a fost cel care a avut grijă să le pună în scenă. Aşa au luat naştere spectacolele „Hansel şi Gretel“, dramatizarea cunoscutului basm al Fraţilor Grimm, „Prinţul din piper“, „Unde se ascunde zmeul“, dramatizare după proza şi versurile lui Marin Sorescu, dar şi „Buxifan“, după romanul „Poveste fără sfârşit“, de Michael Ende.
