19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinBunica ştie tot...

Bunica ştie tot…

A trecut vremea mâncărurilor cu sosuri grele. Acum, secretul unei mâncări reuşite este alegerea unor bucăţi de carne proaspătă, fără grăsime, pe care să le îmbogăţiţi cu legume. În loc de sosuri simple, se prepară amestecuri exotice de roşii, capere şi măsline rumenite în puţin ulei de măsline, plus alte ingrediente exotice. Nu uitaţi nici de sfaturile bunicii. Sunt reguli care nu s-au demodat şi care funcţionează, ajutându-vă să obţineţi mâncăruri delicioase, menite să-i cucerească şi pe cei mai pretenţioşi gurmanzi. Aşadar, iată câteva sfaturi din experienţa sa bogată, care îmbină dragostea şi atenţia faţă de familie şi respectul faţă de ingrediente şi reţete.

– Mâncarea cu sos este mult mai gustoasă dacă este ţinută 20 de minute la cuptor, înainte de a fi servită.

– Sosurile în care se pune smântână nu se fierb niciodată pe flacără ori în clocote mari. Vasul se aşază peste altul cu apă, care clocoteşte la foc domol, şi se amestecă fără întrerupere cu o lingură de lemn.

– Bulionul de roşii se adaugă în mâncare numai atunci când legumele sau carnea sunt aproape fierte, altfel ele se „împietresc“.

– Picioruşele ciupercilor nu se aruncă. Ţinute la congelator, ele pot fi folosite ulterior pentru parfumarea sosurilor şi a mâncărurilor gătite. Mai puteţi încerca ciuperci preparate în zeama în care aţi fiert carnea, cu o lingură de iaurt sau de smântână.

– Ca să nu fie zdrobiţi cartofii la o mâncare cu sos de roşii (de exemplu, ghiveci), se va turna sosul la zece minute după ce aceştia au fost puşi.

– Cepele lăsate întregi în mâncare (fripturi la tavă, supe, conserve) sunt mult mai gustoase dacă le înţepaţi pe ici, pe colo cu cuişoare aromate.

– Altă variantă de sos pentru friptură este cel din vin roşu sau alb, cu puţin muştar şi tarhon tocat. Carnea de pui se rumeneşte la cuptor cu un pahar de vin alb, mult busuioc şi rozmarin proaspăt, suc de lămâie, sare şi piper.

– Puneţi în sosul de roşii o linguriţă de zahăr şi una de muştar. Va avea un gust excelent, va fi mai aromat.

– Sosurile în care folosiţi pătrunjel vor fi mai parfumate dacă numai cu zece minute înainte de a fi tocat îl tineţi în apa caldă pe care o folosiţi în pregătirea sosului respectiv împreună cu verdeaţa.

– Mâncărurile dulci devin mai picante dacă puneţi în ele un praf de sare, iar felurile sărate devin mai delicate dacă adăugaţi în ele un praf de zahăr.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS