20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Dieta de urgenţă

Vreţi să slăbiţi şi ideea unui regim îndelungat şi plin de renunţări vă descurajază. Site-ul www.slabsaugras.ro vă propune un regim de scurtă durată, care numără fiecare calorie, bogat în proteine, fibre alimentare şi sărac în lipide. Cele trei etape sunt gândite astfel încât să obişnuiască organismul cu un regim caloric scăzut.
 
Prima etapă (1.200 – 1.300 de calorii)

Mic dejun: O ceaşcă de cafea sau ceai fără zahăr, 150 ml de lapte, 60 g de pâine dietetică (făcută din cereale complete); 5 g margarină vegetală; 1 măr de 150 g. Analiza nutriţională a acestui mic dejun arată că aţi consumat: 10 g protide, 8 g lipide, 57 g glucide, adică 350 de calorii.
Prânz: 150 g de legume fierte (legumele le alegeţi dumneavoastră) şi o salată mixtă din 250 g roşii crude, 200 g castraveţi, 1 ou fiert tare, două felii de peşte fiert (70 g), 5 g ulei de măsline, oţet, puţină sare, piper. Adăugaţi 60 g pâine dietetică şi un iaurt natural. La acest prânz aţi mâncat 25 g protide, 20 g lipide, 70 g glucide, adică 560 de calorii.
Cină: 100 g de salată verde cu 5 g ulei de nuci, oţet, sare şi piper; 100 g de peşte fript; 200 g de dovlecei înăbuşiţi; 60 g de pâine dietetică; 20 g de brânză albă; 1 kiwi. Aţi consumat: 25 g protide, 10 g  lipide, 46 g glucide, ceea ce înseamnă 380 de calorii.
În concluzie, aportul energetic al acestei zile a fost de 1.290 de calorii.
Acest regim îl ţineţi şi a doua zi, înlocuind peştele cu o cantitate egală de piept de pui.

A doua etapă (1.400 – 1.500 de calorii)

Micul dejun: O ceaşcă de cafea sau ceai fără zahăr; 150 ml de lapte; 60 g pâine dietetică; 5 g margarină vegetală; o jumătate de grepfrut. Aţi consumat: 10 g protide, 8 g lipide, 53 g glucide, în total 350 de calorii.
Prânz: 150 g sparanghel cu 5 g ulei de măsline, oţet, sare şi piper; 200 g spanac fiert; 150 g orez fiert; 100 g carne de vită friptă, 60 g pâine dietetică, un iaurt. Aţi consumat: 50 g protide, 10 g lipide, 85 g glucide, în total 625 de calorii.
Cină: 100 g de conopidă fiartă şi 200 g ciuperci conservate cu 5 g ulei de nuci, oţet, sare şi piper; 100 g pulpă de pui fiartă; 30 g caşcaval; 60 g pâine dietetică, 125 g căpşune. Aţi consumat: 40 g protide, 16 g lipide, 45 g glucide, adică 450 de calorii.
În total, în această zi aţi consumat 1.425 de calorii.
A doua zi, puteţi schimba cele 200 g de spanac cu o cantitate similară de urzici, iar orezul îl puteţi înlocui cu fulgi de grâu germinat.

Etapa a treia (1.600 – 1.700 de calorii)

Micul dejun: O ceaşcă de cafea sau ceai fără zahăr; 150 ml lapte; 60 g pâine dietetică, 5 g margarină vegetală, o banană. Aţi consumat: 11 g protide, 8 g lipide, 64 g glucide, în total 375 de calorii.
Prânz: 100 g sfeclă fiartă cu 5 g ulei de nuci, oţet, sare, piper; 100 g carne de vacă fiartă cu 250 g de roşii fierte; 60 g pâine dietetică; 30 g de caşcaval; 2 pere. Aţi consumat 38 g protide, 24 g lipide, 72 g glucide, adică 660 de calorii.
Cină: 100 g de morcovi raşi cu 5 g ulei de măsline, oţet, sare, piper; 200 g de mazăre verde; 150 g cartofi fierţi; 100 g friptură de porc; 60 g pâine dietetică; 100 g brânză albă. Aţi consumat: 47 g protide, 11 g lipide, 75 g glucide, adică 590 de calorii.
În total, în această zi aportul energetic a fost de 1.633 de calorii.
La sfârşitul săptămânii puteţi mânca normal, fără excese. Pentru că aveţi mai mult timp liber, veţi face cel puţin 15 minute de alergare sau o oră de mers pe jos.
Dacă rezultatele după prima săptămână nu sunt satisfăcătoare, repetaţi regimul timp de încă o săptămână.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS