Istoria rasei briard

Se pare că aceşti câini
şi-au făcut apariţia în Evul Mediu, stabilindu-se în Europa din încrucişarea câinilor de pază pentru turme, orientali, şi rase europene, care le-au oferit mărimea şi agresivitatea. Combinaţia de care discutăm a creat în Franţa briardul. O versiune a unei vechi povestiri spune ca Aubry de Montdidier a fost ucis în prezenţa câinelui său şi că acesta l-a urmărit, de atunci, pe ucigaş. Aflând de acest lucru, regele a ordonat o luptă între câine şi asasin, o practică frecventă în Evul Mediu, luptă din care câinele a ieşit triumfător. De aceea, se spune despre calităţile psihice şi fizice ale briardului că ar proveni din vechiul câine al lui Aubry. Oricum, rasa şi-a luat numele de la o variantă mai veche a numelui regiunii franceze Brie. Napoleon a folosit aceşti câini în campaniile sale militare. Auzind de ei, americanul Thomas Jefferson a importat şi el câteva exemplare, pentru a-i ajuta pe fermierii americani, iar Lafayette a ordonat să-i fie trimişi câţiva la cartierul său general. Briardul şi-a câştigat rapid reputaţia unui animal în care poţi să ai încredere atunci când luptă şi a devenit câinele oficial al armatei franceze. Ei duceau proviziile în primele linii ale războaielor, serveau ca santinele şi, de foarte multe ori, descopereau soldaţii răniţi. Construcţia lor fizică le permitea să ducă şi mitraliere până în primele linii, pentru a le înlocui pe cele afectate. În drumul lor, ştiau din instinct ce soldat are nevoie de îngrijiri, iar americanii, după ce au făcut cunoştinţă cu briardul, l-au adoptat şi ei.