10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinDesign în funcţie de semnificaţia culorilor

Design în funcţie de semnificaţia culorilor

Fiecare culoare are o semnificaţie şi un anumit efect asupra stării noastre. Dacă pentru garderoba dumneavoastră puteţi alege haine în cele mai diverse nuanţe, în ceea ce priveşte culorile unei camere, acestea nu se pot schimba atât de uşor. De aceea, site-ul www.ele.ro vă recomandă să alegeţi corect culorile, în funcţie de semnificaţia lor şi de sfaturile designerilor de interioare.

Trebuie să ştiţi că există culori active (cum ar fi roşu, galben şi portocaliu), pasive (albastru, verde şi mov) şi neutre (alb, negru, gri, bej şi maro). Este foarte important să ştiţi în ce fel fiecare dintre aceste grupuri de culori pot influenţa o cameră. De exemplu, culorile calde au tendinţa să iasă în evidenţă. Cele neutre nu au o influenţă determinantă asupra atmosferei. Culorile pasive calmează atmosfera. Iată ce semnificaţie are fiecare culoare, pentru că o nuanţă nu înseamnă acelaşi lucru pe mapamond.
Roşul reprezintă, pentru mulţi, culoarea dragostei pasionale, însă, în Africa de Sud, reprezintă jalea. Roşul este, de asemenea, cel mai des întâlnită culoare la steagurile naţionale, deoarece, în timpurile străvechi, steagurile erau folosite pe câmpul de luptă şi roşul dădea semnalul începerii bătăliei. Roşul este, de asemenea, culoarea sângelui – ouăle roşii de Paşti simbolizează sângele lui Hristos şi noroc. În China, roşul reprezintă culoarea norocului, fiind  folosită la nunţi. Dacă vă place roşul, puteţi crea o decorare interioară cu o temă chinezească. Va fi alegerea perfectă.
Verdele este culoarea naturii. O găsiţi pretutindeni: la copaci, iarbă şi chiar unele fructe. Relaxează şi inspiră. Pe vremuri, verdele era culoarea onoarei şi a victoriei. În Irlanda, este culoarea norocului. Alegeţi o temă irlandeză dacă vă place verdele.
Albastrul este culoarea cel mai întâlnită în decorarea unei camere. Relaxează şi împrospătează, aducând un sentiment de siguranţă. Asta nu ar trebui să fie o surpriză. Dacă alegeţi albastru pentru casa dumneavoastră, nu puteţi greşi. Dar albastrul este o culoare rece, aşa că echilibraţi cu portocaliu sau galben.
Movul este o culoare regală. Pe vremuri, movul era o culoare greu de obţinut. Este, de asemenea, culoarea inspiraţiei, aşa că, dacă sunteţi artist, o cameră cu accente de mov v-ar putea stimula mintea. Se crede că movul ajută dezvoltarea imaginaţiei la copii, aşa că este deseori întâlnită la decorarea camerelor acestora.
Galbenul şi portocaliul sunt culori extrem de calde. Sunt asociate, de obicei, cu soarele şi cu fructele tropicale (banane, portocale, lămâi). Amândouă au un impact pozitiv. Totuşi, galbenul ar putea fi considerat un simbol al geloziei şi dezamăgirii. Nu uitaţi că în urmă cu ceva vreme, în Spania, călăii purtau galben. Aveţi grijă cum folosiţi portocaliul şi galbenul în decorarea interioară. Amândouă ies în evidenţă şi au tendinţa să domine camera.

Albul şi negrul – neutre

Albul şi negrul sunt culori neutre, amândouă semnificând doliul, fiecare pentru altă civilizaţie. Dar, până la urmă, aproape fiecare culoare simbolizează doliul pentru unii: roşul la sud-africani, albastrul la iranieni, movul la femeile din Thailanda, galbenul la egipteni, albul la chinezi şi japonezi, negrul la europeni şi americani. Dar negrul şi albul sunt amândouă foarte elegante şi  aţi putea alege mobila neagră pentru a da interiorului dumneavoastră o notă de opulenţă şi putere. Albul semnifică puritate, blândeţe, pace şi loialitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS